Criză Taiwan – China trimite un mesaj categoric SUA: Nu vom face niciun compromis

China nu va face niciun compromis privind Taiwanul, i-a declarat luni şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, - citat de AFP - secretarului de stat american, Antony Blinken, aflat în vizită la Beijing.
AGERPRES - lun, 19 iun. 2023, 10:36
Criză Taiwan - China trimite un mesaj categoric SUA: Nu vom face niciun compromis

Wang, cel mai înalt demnitar al Partidului Comunist Chinez în domeniul diplomaţiei, a afirmat că „trebuie făcută o alegere între dialog şi confruntare, (între) cooperare şi conflict”, a relatat televiziunea de stat de la Beijing, CCTV, conform AFP.

Diplomatul chinez a insistat că „păstrarea unităţii naţionale este întotdeauna în centrul intereselor fundamentale ale Chinei”, iar „în această privinţă, China nu va face niciun compromis şi nicio concesie” referitoare la Taiwan, scrie Agerpres.

Beijingul consideră Taiwanul o provincie chineză separatistă şi nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru realipirea la China a insulei independente de facto din 1949 şi susţinute de Statele Unite.

Blinken se află la Beijing de duminică; el este primul secretar de stat american sosit în China din 2018. El are pe agendă şi alte subiecte disputate, în afară de Taiwan; dintre acestea, AFP menţionează sancţiunile SUA împotriva unor mari companii chineze din sectorul informatic, revendicările teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud şi situaţia minorităţii uigure din provincia Xinjiang din nord-vestul Chinei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...