Curtea Constituțională a Republicii Modova a decis scoaterea în afara legii a Partidului ȘOR

Curtea Constituţională a Republicii Moldova (CCM) a declarat luni drept neconstituţional partidul prorus al oligarhului fugar Ilan Şor, aflat în spatele unui val de manifestaţii antiguvernamentale, constatând că această formaţiune politică a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi a pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, conform Deschide.md, Newsmaker şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 iun. 2023, 16:18
Curtea Constituțională a Republicii Modova a decis scoaterea în afara legii a Partidului ȘOR

Magistraţii Curţii Constituţionale s-au pronunţat astfel în cazul unei sesizări depuse de guvernul de la Chişinău privind scoaterea în afara legii a formaţiunii politice fondate şi conduse de Ilan Şor, acuzat de Occident şi de Chişinău că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, în timp ce SUA şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni împotriva sa.

Potrivit preşedintelui CCM, Nicolae Roşca, de la data pronunţării prezentei hotărâri, Partidul „ŞOR” se consideră dizolvat şi niciun act adoptat după pronunţarea hotărârii Înaltei Curţi nu are valoare juridică.

Totodată, reprezentanţii Partidului „ŞOR” care exercită mandate de deputat în Parlament vor continua să-şi exercite aceste mandate, doar că în calitate de deputaţi independenţi, fără dreptul de a se afilia altor grupuri parlamentare.

La fel, listele candidaţilor supleanţi în parlament şi consiliile locale/raionale au fost declarate nule. Astfel, în cazul în care un mandat în parlament atribuit Partidului „ŞOR” devine vacant, acesta va rămâne vacant pe întreaga perioadă a legislaturii a XI-a, iar Curtea Constituţională nu va valida în acest sens niciun mandat.

Decizia CCM a fost luată în conformitate cu punctul patru al articolului 41 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că „partidele şi alte organizaţii socio-politice ale căror scopuri sau activităţi sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”.

Ministerul moldovean al Justiţiei va înfiinţa o comisie specială pentru a finaliza toate procedurile legale de lichidare a partidului.

Şedinţele Curţii Constituţionale în problema constituţionalităţii Partidului „ŞOR” au început la 10 mai şi au durat timp mai bine de o lună. În toată această perioadă, părţile au fost invitate să-şi prezinte poziţiile, argumentele, pledoariile şi replicile finale.

Printre argumentele reprezentanţilor guvernului de a scoate acest partid în afara legii, Deschide.md menţionează faptul că „membri ai Partidului „ŞOR” ar fi mituit alegători şi protestatari, formaţiunea respectivă ar avea legături cu persoane dubioase de la Kremlin, ar fi încălcat în mod repetat legislaţia în ceea ce priveşte activitatea financiară a partidului etc”.

De cealaltă parte, apărătorii Partidului „ŞOR” au negat acuzaţiile aduse de avocatul guvernului. Avocaţii formaţiunii au menţionat că acestea toate sunt motivate politic şi au acuzat reprezentantul guvernului că foloseşte unele informaţii care fac parte din alte dosare şi la care avocatul guvernului nu ar trebui să aibă acces. La şedinţele Curţii Constituţionale au fost prezenţi deputaţii partidului – Marina Tauber şi Denis Ulanov. Mai mult, reprezentanţii partidului au cerut ca şi Ilan Şor să intervină prin video-call în cadrul şedinţei, dar acest lucru nu a fost acceptat de către magistraţii Curţii Constituţionale.

De asemenea, în cadrul uneia dintre şedinţe avocaţii Partidului „ŞOR” au cerut să fie audiată şefa Procuraturii Anticorupţie, Veronica Drăgălin, având în vedere că o serie de probe, care se află la Procuratură, au fost înaintate Curţii Constituţionale, dar pe marginea cărora nu ar fi existat o decizie judecătorească. Astfel, spun avocaţii partidului, nu a fost respectată prezumţia nevinovăţiei.

Partidul „ŞOR” este urmaşul de drept al formaţiunii „Ravnopravie”, preluată de către omul de afaceri Ilan Şor. În anul 2015, Ilan Şor a câştigat alegerile locale şi a devenit primar de Orhei, aminteşte Deschide.md.

În anul 2016, Ilan Şor a fost ales preşedinte al partidului „Ravnopravie”, condus anterior de politicianul Valerii Klimenko, un susţinător înflăcărat al Federaţiei Ruse. Patru luni mai târziu, formaţiunea îşi schimbă denumirea în partidul politic „ŞOR”.

În alegerile parlamentare din 2019 şi 2021, Partidul „ŞOR” a intrat în parlament: în prezent grupul său parlamentar deţinând 5 mandate. Preşedintele formaţiunii, Ilan Şor, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 15 ani în dosarul „Frauda Bancară”, dar a scăpat deplasându-se pe teritoriul statului Israel, unde se află şi în prezent, conform Deschide.md.

Şor nu a comentat deocamdată decizia Curţii Constituţionale, dar vicepreşedintele partidului, Marina Tauber, a condamnat procedurile judiciare.

„Oricum vom fi la putere cu echipa noastră. Pentru noi, acest proces ruşinos este o experienţă”, a spus ea. „Cetăţenii trebuie să aibă dreptul de a alege liber. Echipa noastră va lupta pentru tot ce este bun pentru Moldova”, a adăugat ea.

Şor a negat anterior că protestele ar fi făcut parte din încercări de destabilizare a Republicii Moldova sau dintr-o ameninţare rusească şi a acuzat-o pe Maia Sandu că duce Moldova spre faliment.

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan, la întâlnirea cu Ciolacu: Scopul nostru este să ajungem la schimburi comerciale bilaterale în valoare de 15 miliarde de dolari (Video)
Erdogan, la întâlnirea cu Ciolacu: Scopul nostru este să ajungem la schimburi comerciale bilaterale în valoare de 15 ...
Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că volumul total al schimburilor comerciale româno-turce a ajuns la 10 miliarde de dolari, în doi ani consecutivi, şi că......
Agenția de presă americană Associated Press a anunțat astăzi că Israelul i-a întrerupt transmisia video din Gaza
Agenția de presă americană Associated Press a anunțat astăzi că Israelul i-a întrerupt transmisia video din Gaza
Agenţia de presă americană Associated Press (AP) a anunţat marţi că transmisiunea sa video în direct din Gaza a fost ...
Armata rusă a început în apropiere de granița cu Ucraina efectuarea de exerciții militare cu arme nucleare tactice
Armata rusă a început în apropiere de granița cu Ucraina efectuarea de exerciții militare cu arme nucleare tactice
Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de granița cu Ucraina exerciţii militare privind utilizarea ...
Moncler, care produce jachete de puf la Bacău, și-a majorat afacerile cu 68%, la peste 180 de milioane de lei
Moncler, care produce jachete de puf la Bacău, și-a majorat afacerile cu 68%, la peste 180 de milioane de lei
Moncler Industries Yield, care a finalizat anul trecut o investiție de zece milioane de euro în extinderea fabricii de ...