Un număr de 11.000 de clienţi ATE Bank intră în portofoliul Piraeus Bank România, din 1 decembrie

Un număr de 11.000 de clienţi ai ATE Bank România, persoane fizice şi juridice, vor intra în portofoliul Piraeus Bank România, din 1 decembrie, conform planului de divizare aprobat de către Adunarea Generală a Acţionarilor Piraeus Bank.
Economica.net - mar, 26 nov. 2013, 11:17
Un număr de 11.000 de clienţi ATE Bank intră în portofoliul Piraeus Bank România, din 1 decembrie

‘Piraeus Bank România va finaliza preluarea unui segment din portofoliul de clienţi ATE Bank România, în intervalul 30 noiembrie – 1 decembrie 2013. Conform planului de divizare aprobat de către AGA, aproximativ 11.000 de clienţi ATE Bank România, persoane fizice şi juridice, vor intra de la 1 decembrie în portofoliul Piraeus Bank România’, arată un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Clienţii care urmează a fi integraţi sunt companii care deţin credite, conturi curente şi alte produse bancare specifice, precum şi persoane fizice care au optat pentru credite de consum şi ipotecare, carduri, depozite, conturi curente şi de economii.

Alţi aproximativ 7.000 de clienţi vor rămâne în portofoliul ATE Bank Romania şi vor continua relaţia contractuală cu această instituţie.

‘Prioritatea noastră este ca întreaga operaţiune de migrare să se desfăşoare corect şi rapid, astfel încât să fie resimţită cât mai puţin de toţi cei implicaţi. Ne dorim ca integrarea să fie percepută de către noii noştri clienţi ca fiind o experienţă pozitivă, care le va pune la dispoziţie o reţea vastă de unităţi şi o gamă largă de produse bancare’, arată Cătălin Parvu, director general executiv, Piraeus Bank România.

Începând de luni, 2 decembrie 2013, clienţii transferaţi vor fi deserviţi exclusiv de reţeaua de unităţi a Piraeus Bank România şi vor putea accesa întreaga gamă de produse şi servicii oferită de bancă.

Banca precizează că, începând de vineri 29 noiembrie, ora 16,00, pentru clienţii preluaţi de Piraeus Bank, cardurile de debit şi credit ATE Bank România nu vor mai fi funcţionale. Acestea au fost înlocuite cu carduri de debit şi de credit emise de Piraeus Bank România, care vor fi active de luni, 2 decembrie 2013, respectiv marţi, 3 decembrie 2013.

ATM-urile ATE Bank România nu vor mai fi operaţionale, începând cu data de 28 noiembrie.

POS-urile ATE Bank România vor fi, de asemenea, închise, începând de vineri 29 noiembrie 2013, clienţii putând utiliza terminalele POS ale Piraeus Bank România.

Clienţii ATE Bank România, care vor fi preluaţi de Piraeus Bank România, vor putea primi încasări în conturile ATE Bank România numai până la data de 29 noiembrie 2013, inclusiv. Începând cu data de 2 decembrie 2013, conturile respective vor deveni inoperabile. Cu aceeaşi dată, clienţii preluaţi vor avea la dispoziţie conturi deschise la Piraeus Bank România, despre care au fost deja notificaţi în vederea informării partenerilor.
Piraeus Bank România este parte a grupului financiar Piraeus Bank Group, una dintre cel mai mari instituţii financiare din Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune fiind expuşi unor riscuri sporite, a avertizat Organizaţia Maritimă......
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...