Biden îl cataloghează pe Xi Jinping drept „dictator”

Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat marţi, în cursul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, la care au participat jurnalişti, că omologul său chinez, Xi Jinping, aparţine categoriei "dictatorilor", scrie AFP.
AGERPRES - mie, 21 iun. 2023, 08:13
Biden îl cataloghează pe Xi Jinping drept

Referindu-se la un episod recent în care Statele Unite au distrus un balon chinez despre care au spus că spiona teritoriul lor, Joe Biden a afirmat că „motivul pentru care (preşedintele chinez) s-a enervat atât de tare când am doborât acest balon plin cu echipament de spionaj este că nu ştia (că acest dispozitiv) se afla acolo”.

„Este foarte jenant pentru dictatori când nu ştiu ce s-a întâmplat”, a continuat el, adăugând: „Când (balonul) a fost doborât, (Xi Jinping) s-a arătat foarte jenat şi chiar a negat că (aerostatul) se găsea acolo”.

„Pe de altă parte, nu vă faceţi griji pentru China. (…) China se confruntă cu reale dificultăţi economice”, a spus democratul de 80 de ani, în campanie pentru realegerea sa.

Tot despre Xi Jinping, Joe Biden a mai declarat: „Suntem într-o situaţie în care vrea din nou să stabilească o relaţie”.

Reamintind că şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a întors din China, preşedintele american a apreciat că acesta din urmă a făcut „o treabă bună”, dar a explicat că „este nevoie de timp” în ceea ce priveşte relaţia foarte tensionată dintre cele două mari puteri.

Rivalitatea totală dintre China şi Statele Unite s-a transformat într-o criză diplomatică deschisă odată cu acest episod al balonului în februarie.

Nu este prima dată când Joe Biden face declaraţii marcante cu prilejul unor recepţii de strângere de fonduri, evenimente cu participare redusă în cursul cărora camerele de filmat, microfoanele şi aparatele foto sunt interzise, dar jurnaliştii prezenţi pot asculta remarcile introductive ale preşedintelui şi le pot retranscrie.

În cursul unui eveniment de acest gen, în octombrie 2022, Joe Biden a amintit, de exemplu, riscul unei „apocalipse” nucleare declanşate de Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...