CNAB închiriază pentru o perioadă de șase luni spațiile comerciale de retail și alimentație publică din Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă adjudecarea licitaţiilor pentru spaţiile comerciale de retail şi alimentaţie publică din Aeroportul Henri Coandă, contractele de închiriere urmând să fie semnate pe şase luni, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 iun. 2023, 16:15
CNAB închiriază pentru o perioadă de șase luni spațiile comerciale de retail și alimentație publică din Aeroportul Otopeni

„În urma unor proceduri transparente de licitaţie cu strigare, organizată prin Bursa Română de Mărfuri, CN Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a adjudecat spaţiile comerciale de retail şi alimentaţie publică din aeroportul Henri Coandă. Contractele de închiriere vor fi semnate pe o perioadă limitată, de numai 6 luni, în vederea asigurării continuităţii serviciilor pentru pasageri (duty free, vendomate, schimb valutar, restaurante, cafenele, baruri etc.) şi, totodată, a veniturilor CNAB din închirierea de spaţii comerciale”, se menţionează într-un comunicat al companiei.

Pentru aceste șase luni, veniturile CNAB din chiriile aferente spaţiilor licitate se vor ridica la valoarea de 12,337 de milioane de euro, cu 103% mai mari decât cele obţinute în acelaşi interval de șase luni din 2022 (+118% la profilul retail şi + 85% la profilul alimentaţie publică).

„Această perioadă de 6 luni pentru care se încheie contractele va asigura intervalul de timp necesar pentru derularea eficientă a licitaţiilor pentru închiriere pe termen lung (10 ani) pentru cele 21 locaţii de retail (1.500 mp) şi 25 de alimentaţie publică (2.000 mp), recent anunţate, licitaţii care se derulează cu sprijinul unui consultant extern”, precizează reprezentanţii CNAB.

Potrivit sursei citate, la licitaţie au fost invitate 184 de firme de profil, dintre care 12 au depus oferte.

Un scandal de corupție a izbucnit în primăvara acestui an în legătură cu închirierea spațiilor comerciale din interiorul Aeroportului Otopeni. În data de 29 martie, fostul director general George Alexandru Ivan a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență în vederea prelungirii contractelor de închirierea a acestor spații comerciale. Mai multe detașii aici.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, informeaza sambata DRDP Craiova....
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...