Numărul consumatorilor de droguri, în creştere puternică la nivel mondial între 2011-2021 (UNODC)

 Numărul consumatorilor de droguri a crescut puternic la nivel mondial în deceniul 2011-2021, arată cele mai recente date publicate de Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), transmit dpa şi Reuters.
AGERPRES - lun, 26 iun. 2023, 09:40
Numărul consumatorilor de droguri, în creştere puternică la nivel mondial între 2011-2021 (UNODC)

Raportul din 2023 privind situaţia drogurilor la nivel mondial, dat publicităţii duminică seara, indică faptul că numărul persoanelor care consumă droguri a crescut cu 23% în acest interval, ajungând în 2021 la 296 milioane faţă de 240 milioane la începutul deceniului.

UNODC consideră că doar jumătate din această majorare poate fi atribuită creşterii populaţiei.

Raportul atrage atenţia în mod special asupra creşterii consumului de droguri sintetice, precum metamfetamină, fentanil şi o serie de substanţe chimice dezvoltate recent şi care au ajuns pe piaţă. Producerea de droguri sintetice este ieftină, simplă şi rapidă, observă raportul.

Potrivit documentului, autorităţile întâmpină dificultăţi în urmărirea sectorului extrem de flexibil al traficului de droguri sintetice, întrucât acesta nu este legat de regiuni sau cicluri specifice de cultură, spre deosebire de heroină sau cocaină.

UNODC observă semne ale unui declin al producţiei de droguri în Afganistan sub regimul taliban, dar notează că această ţară nu este doar cel mai important exportator de opium, materia primă pentru heroină, dar a devenit şi sursă majoră de amfetamină.

Declinul cultivării de mac pentru opium ar putea însemna o schimbare în direcţia drogurilor sintetice, avertizează Biroul ONU.

Totodată, acesta îşi exprimă îngrijorarea faţă de o creştere în ce priveşte producerea şi traficul de droguri sintetice în Ucraina în urma invaziei ruse.

Conform aceluiaşi raport, cultivarea de plante de coca şi producţia totală de cocaină au atins niveluri record în 2021, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date, iar numărul total de consumatori a fost estimat la 22 milioane pentru acelaşi an.

‘Lumea este marcată în prezent de o creştere prelungită în ce priveşte atât oferta, cât şi cererea de cocaină, care se constată pe tot globul şi este probabil să stimuleze dezvoltarea de noi pieţe dincolo de zonele tradiţionale’, arată UNODC.

‘Deşi piaţă globală de cocaină continuă să fie concentrată în Americi şi în Europa de Vest şi Centrală (cu o prevalenţă foarte ridicată de asemenea în Australia), în termeni relativi se pare că cea mai rapidă creştere, chiar dacă pornind de la niveluri iniţiale foarte scăzute, are loc pe pieţe în dezvoltare identificate în Africa, Asia şi Europa de Sud-Est’, se mai spune în raportul agenţiei ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează noua soluție Cyber Resiliency as a Service, bazată pe inyeligență artificială
Lenovo lansează noua soluție Cyber Resiliency as a Service, bazată pe inyeligență artificială
Lenovo lansează noua soluție Cyber Resiliency as a Service (CRaaS) bazată pe inteligența artificială, care valorifică datele telemetrice ale dispozitivelor Lenovo și portofoliul de software de......
EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 78,12 milioane de lei pentru primele trei luni din 2024
EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 78,12 milioane de lei pentru primele trei luni din 2024
EVERGENT Investments, compania de investiții listată sub simbolul EVER, raportează un rezultat net de 78,12 milioane de ...
Platforma de promovare a turismului cultural România Atractivă a fost lansată astăzi, în urma unei investiții cu bani din PNRR de peste 36 de milioane de lei
Platforma de promovare a turismului cultural România Atractivă a fost lansată astăzi, în urma unei investiții cu bani ...
De astăzi, 15 mai, turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră, cu ajutorul ...
Schimbările climatice reprezintă o ameninţare tot mai pentru sănătatea oamenilor – raport AEM
Schimbările climatice reprezintă o ameninţare tot mai pentru sănătatea oamenilor – raport AEM
Schimbările climatice exacerbează inundaţiile şi secetele şi reduc calitatea apei, reprezentând o ameninţare tot mai ...