Lituania cere consolidarea flancului estic al NATO dacă Prigojin se stabileşte în Belarus

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a cerut duminică NATO să "consolideze" flancul estic al Alianţei dacă liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, se stabileşte în Belarus, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 26 iun. 2023, 09:56
Lituania cere consolidarea flancului estic al NATO dacă Prigojin se stabileşte în Belarus

Liderul ţării baltice, învecinată cu Rusia şi Belarus şi care găzduieşte luna viitoare summitul NATO, a făcut această declaraţie după o reuniune a consiliului de securitate al Lituaniei dedicată rebeliunii eşuate a grupării Wagner contra conducerii militare a Rusiei.

După ce Prigojin le-a ordonat trupelor sale – ajunse sâmbătă la câteva sute de kilometri de Moscova – să se retragă la bazele temporare din Ucraina, afirmând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc, Moscova a anunţat că şeful Wagner va părăsi Rusia către Belarus şi nu va fi inculpat.

„Dacă Prigojin sau o parte a grupării Wagner se află în Belarus fără planuri şi nici intenţii clare, aceasta înseamnă pur şi simplu că trebuie să ne consolidăm şi mai mult securitatea la frontierele orientale”, a motivat preşedintele lituanian.

„Nu vorbesc doar despre Lituania astăzi, ci cu siguranţă despre ansamblul NATO”, a precizat Nauseda.

El a mai spus că guvernul de la Vilnius va aloca resurse suplimentare serviciilor de informaţii pentru a evalua „aspectele politice şi de securitate din Belarus”.

Asemeni multor politicieni occidentali, preşedintele lituanian crede că, după rebeliunea armată a grupării Wagner, preşedintele rus Vladimir Putin se va confrunta în lunile următoare cu şi mai multe dificultăţi, în plus faţă de cele provocate de războiul din Ucraina. „Regele este gol”, a remarcat Nauseda, referindu-se la Putin.

Politicienii şi comentatorii care ar dori înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere văd în rebeliunea lui Prigojin o fragilizare a poziţiei liderului de la Kremlin. Totuşi, o reuşită a acestei rebeliuni ar fi putut aduce în Rusia un leadership mai ostil faţă de Occident decât cel al lui Putin.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...