Petrom a semnat achiziția de parcuri fotovoltaice în stadiu de proiect cu o capacitate de 710 MW, amplasate în Teleorman

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a semnat un acord pentru achiziționarea mai multor proiecte pentru construcția de parcuri fotovoltaice în județul Teleorman, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Mihai Nicuţ - J, 29 iun. 2023, 10:41
Petrom a semnat achiziția de parcuri fotovoltaice în stadiu de proiect cu o capacitate de 710 MW, amplasate în Teleorman

Proiectele sunt dezvoltate de compania daneză Jantzen Renewables ApS. Finalizarea tranzacției este estimată pentru trimestrul al doilea al anului viitor, când proiectele vor ajunge la stadiul „gata de construit („ready-to-build”). Puterea instalată a acestor parcuri fotovoltaice va fi de circa 710 MW. Parcurile fotovoltaice se vor număra printre cele mai semnificative proiecte de acest tip din Europa de Sud-Est, putând alimenta echivalentul consumului anual a  circa 280.000 gospodării din România.

„Această achiziție vine în sprijinul realizării obiectivului strategic al OMV Petrom, de a avea o capacitate instalată de energie regenerabilă de cel puțin 1 GW, până în 2030, inclusiv prin parteneriate. În plus, ne permite să răspundem adecvat cererii din ce în ce mai mari pentru energie verde, contribuind totodată la consolidarea securității aprovizionării și a rezilienței energetice a României”, a spus Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie

Christian Jantzen, co-fondator și CEO al Jantzen Renewables a afirmat: „Parcurile fotovoltaice reprezintă un mare salt înainte și ajută în continuare la deschiderea drumului către un viitor mai verde pentru România. Suntem mândri să dezvoltăm unul dintre cele mai importante proiecte fotovoltaice din Sud-Estul Europei. Avem un angajament solid față de sursele regenerabile din România; aceste parcuri fotovoltaice și portofoliul nostru solid demonstrează acest lucru.”

Parcurile fotovoltaice vor fi construite în județul Teleorman. Locațiile alese pentru acestea au potential pentru randamente superioare, în ceea ce privește energia solară. Astfel, producția estimată pentru 25 de ani de funcționare este de 23.900 GWh, suficientă pentru a alimenta echivalentul consumului anual a circa 280.000 de gospodării din România. Proiectelor li s-a acordat deja acces la rețeaua națională de transport al energiei electrice.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Înființată în 2020, Jantzen Renewables s-a desprins din compania de dezvoltare de proiecte Jantzen Development. Cu echipa de bază având peste 15 ani de experiență și un istoric în dezvoltarea de proiecte în România, Jantzen Renewables s-a impus rapid ca un jucător important în ecosistemul energiei regenerabile, arată comuncatul. În prezent, compania dezvoltă o rețea de active de peste 2GW de energie regenerabilă în toată țara.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul 2) au explodat de-a dreptul imediat după ce Parlamentul a demis......
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...