Germania va aloca subvenţii de 900 de milioane de euro pentru staţii de încărcare a vehiculelor electrice

Germania urmează să aloce până la 900 de milioane de euro sub formă de subvenţii pentru extinderea reţelei de staţii de încărcare a vehiculelor electrice în rândul gospodăriilor şi companiilor, a anunţat joi Ministerul Transporturilor de la Berlin, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 29 iun. 2023, 15:57
Germania va aloca subvenţii de 900 de milioane de euro pentru staţii de încărcare a vehiculelor electrice

În prezent, cea mai mare economie a Europei are aproximativ 90.000 de puncte publice de încărcare a vehiculelor electrice şi obiectivul este ca în 2030 să ajungă la un milion, în speranţa că va impulsiona avansul electromobilităţii şi va ajunge la neutralitatea emisiilor de carbon în 2045.

Potrivit Autorităţii rutiere germane (KBA), la finele lunii aprilie, pe drumurile din Germania circulau aproximativ 1,2 milioane de vehicule complet electrice, cu mult sub obiectivul de 15 milioane de vehicule fixat pentru 2030. Preţurile ridicate, autonomia limitată şi lipsa de staţii de încărcare, în special în zonele rurale, sunt considerate principalele motive pentru care vânzările de vehicule electrice înregistrează întârzieri.

Ministerul Transporturilor de la Berlin a anunţat că în scurt timp va lansa două scheme de finanţare pentru a sprijini gospodăriile private şi companiile să îşi construiască staţii de încărcare cu propria lor sursă de alimentare cu curent. În acest sens, subvenţii de până la 500 de milioane de euro vor fi disponibile, începând din această toamnă, pentru a promova aprovizionarea proprie cu electricitate în cadrul clădirilor rezidenţiale private, precondiţia fiind ca rezidenţii să deţină deja un automobil electric, a adăugat Ministerul Transporturilor.

Începând din vara anului următor, alte 400 de milioane de euro vor fi alocate pentru companiile care vor să îşi pună la punct propria lor infrastructură de încărcare pentru autovehicule comerciale şi camioane.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul german a aprobat un plan care prevede cheltuirea a 6,3 miliarde de euro, în decursul a trei ani, pentru a extinde rapid numărul de staţii de încărcare a vehiculelor electrice disponibile la nivel naţional.

Subvenţiile anunţate joi se adaugă finanţării de 6,3 miliarde de euro, a precizat un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislaţiei în materie......
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România ...
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...