Danemarca alocă încă 174 de milioane de euro pentru susținerea Ucrainei

Danemarca va debloca 174 de milioane de euro (1,3 miliarde de coroane) suplimentari pentru Ucraina, bani destinaţi în principal finanţării achiziţionării de sisteme de apărare antiaeriană, muniţie şi vehicule, a anunţat vineri Ministerul danez al Apărării, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 iun. 2023, 18:51
Danemarca alocă încă 174 de milioane de euro pentru susținerea Ucrainei

„Este o donaţie importantă, pe care am făcut-o în funcţie de dorinţele şi nevoile Ucrainei, şi care va sprijini lupta Ucrainei împotriva trupelor ruse invadatoare”, a afirmat ministrul interimar al Apărării, Troels Lund Poulsen, într-un comunicat.

În cadrul acestei donaţii, 300 de milioane de coroane daneze vor fi alocate achiziţionării în comun de către Uniunea Europeană a muniţiei de artilerie pentru Ucraina.

Creat în martie, „fondul pentru Ucraina” a asigurat deja peste 7,5 miliarde de coroane daneze (1 miliard de euro) pentru 2023.

10,4 miliarde de coroane daneze au fost deja alocate acestui fond pentru 2024.

Potrivit Guvernului danez, aceste cheltuieli îi vor permite să-şi dedice 2% din PIB pentru apărare până în 2030, un obiectiv al NATO din care ţara scandinavă face parte.

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...