Evgheni Prigojin mulțumește, într-un mesaj audio, poporului rus pentru sprijin și susține că vor urma noi victorii pe front

Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a dispărut din spaţiul public din data de 24 iunie, când a condus o rebeliune armată eşuată în Rusia, a publicat luni un mesaj audio în care mulţumeşte proporului rus pentru sprijin şi anticipează noi victorii pe front, dar fără să precizeze locul în care se află, transmite EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 iul. 2023, 20:12
Evgheni Prigojin mulțumește, într-un mesaj audio, poporului rus pentru sprijin și susține că vor urma noi victorii pe front

„Astăzi avem nevoie de sprijinul dumneavoastră mai mult ca oricând. Şi vă mulţumesc pentru asta”, declară Prigojin în mesajul difuzat de canalul Telegram ‘Grey Zone’, apropiat de Grupul Wagner.

Potrivit lui Evgheni Prigojin, ‘Marşul dreptăţii’, care a durat 24 de ore, în cursul cărora mercenarii Wagner au străbătut circa 800 de kilometri şi aproape că au ajuns la Moscova, a avut ca obiectiv ‘lupta împotriva trădătorilor’ şi ‘mobilizarea’ societăţii.

„Cred că am realizat multe din toate aceste lucruri”, susţine liderul Wagner.

În acelaşi timp, Prigojin s-a declarat convins că ruşii vor obţine în curând noi victorii.

„Veţi vedea în curând următoarele noastre victorii pe front. Vă mulţumesc, băieţi”, concluzionează el, fără să ofere mai multe detalii.

Acesta este al doilea mesaj audio din partea lui Prigojin de la revolta eşuată a grupului Wagner din 24 iunie şi de la plecarea sa anunţată în Belarus, unde omul de afaceri nu a fost văzut încă.

Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat – duminică – că mulţi dintre mercenarii grupului Wagner vor continua să servească Rusia.

În acelaşi timp, duminică, Wagner a anunţat că suspendă temporar activitatea centrelor sale de recrutare pentru o perioadă de o lună din cauza „neparticipării temporare la campania militară (din Ucraina) şi a relocării în Belarus”.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale şi civile în Marea Neagră, a anunţat premierul bulgar Rumen Radev la......
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...