AIEA cere acces la toate clădirile care aparțin centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, pentru a putea verifica dacă există explozibili și mine în aceasta

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomica (AIEA) a cerut miercuri acces la toate clădirile centralei nucleare din Zaporojie, situată în sudul Ucrainei și ocupată de trupele ruse, pentru "a putea confirma absenţa minelor sau a explozibililor la această uzină", relatează France Presse şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 05 iul. 2023, 19:55
AIEA cere acces la toate clădirile care aparțin centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, pentru a putea verifica dacă există explozibili și mine în aceasta

„În timp ce tensiunea şi activităţile militare se accentuează în regiune, experţii noştri trebuie să fie în măsură să verifice faptele de pe teren” într-o manieră „independentă şi obiectivă”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi (foto), citat într-un comunicat.

Este „crucial să clarificăm situaţia actuală” într-un moment în care ambele tabere se acuză reciproc de planificarea unei „provocări” sau a unui „atac”, a insistat el.

Experţii AIEA „au inspectat în ultimele zile şi săptămâni părţi ale instalaţiei – inclusiv anumite secţiuni din perimetrul bazinului mare de răcire – şi au efectuat, de asemenea, vizite regulate la faţa locului, fără a observa până în prezent niciun indiciu vizibil de mine sau explozibili”, precizează AIEA în comunicatul citat.

Dar experţii agenţiei subordonată ONU nu au reuşit să aibă acces la acoperişurile clădirilor care adăpostesc reactoarele 3 şi 4 şi la anumite zone ale sistemului de răcire al centralei.

„Experţii AIEA au solicitat acces suplimentar, care este necesar pentru a confirma absenţa minelor sau a explozibililor”, declară Agenţia cu sediul la Viena în comunicatul său.

„În special, este esenţial accesul la acoperişurile unităţilor 3 şi 4 ale reactoarelor, precum şi accesul la părţi ale halei turbinelor şi la unele părţi ale sistemului de răcire al centralei”, se specifică în document.

Din comunicatul AIEA nu rezultă clar de ce agenţia doreşte să aibă acces la acoperişurile celor două reactoare, notează Reuters.

Prezenţa militară „pare neschimbată”, adaugă AIEA, care nu a constatat niciun bombardament recent în apropierea uzinei.

Kievul a acuzat marţi Moscova de pregătirea unei „provocări” la centrala din Zaporojie, în timp ce Rusia susţine că partea adversă ar pregăti un „atac” împotriva instalaţiei.

Armata ucraineană afirmă chiar că „obiecte asemănătoare unor dispozitive explozive” au fost amplasate pe acoperişurile reactoarelor respective.

„Detonarea lor nu trebuie să avarieze generatoarele, dar să dea impresia unui bombardament din partea ucraineană”, continuă armata, avertizând că Moscova „va răspândi dezinformări pe această temă”.

Moscova, la rândul său, spune că Kievul intenţionează să utilizeze „arme de precizie cu rază lungă de acţiune” şi drone.

AIEA declară că are cunoştinţă de rapoarte conform cărora au fost plasate mine şi alţi explozibili în interiorul şi în jurul centralei, care este controlată de Rusia.

Ministerul britanic al Apărării comunicase în aprilie că imagini din satelit datând din luna martie arătau că Rusia a instalat „poziţii de luptă cu saci de nisip pe acoperişurile câtorva din cele şase clădiri ale reactoarelor” centralei.

Căzută în mâinile armatei ruse la 4 martie 2022, cea mai mare centrală din Europa a fost vizată de tiruri şi a fost deconectată de la reţeaua electrică de mai multe ori, o situaţie precară care suscită temeri privind posibilitatea producerii unui accident nuclear major.

Pe fundalul contraofensivei care vizează şi regiunea Zaporojie, unde se află centrala, Ucraina a lansat miercuri un apel către comunitatea internaţională pentru a lua „măsuri imediate” în faţa riscurilor legate de centrala nucleară din Zaporojie, controlată de Rusia, în condiţiile în care cele două tabere se acuză în ultimele zile de o provocare iminentă, potrivit AFP.

„Rusia a desfăşurat personal militar şi a instalat fortificaţii la cel puţin trei reactoare, amplasând explozibili la centrală. Este timpul ca lumea să ia măsuri imediate”, insistă Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat postat pe Twitter.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...