Cartoful, „arma” românească pentru securitatea internaţională

România a fost şi are capacitatea de a fi exportator de securitate alimentară, a declarat duminică ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, cu ocazia aniversării Zilei Mondiale a Alimentaţiei. 
Economica.net - D, 16 oct. 2011, 09:10

„România are capacitatea de a fi exportator de securitate alimentară, dacă combină armonios elementele de cercetare cu stiinţa, dar şi cu condiţiile naturale”, a precizat Tabără. Acesta a menţionat că, la ora actuală, România îşi asigura doar 50-60% din consumul alimentar, dar diferenţa va fi acoperită în perioada următoare.

Potrivit sursei citate, România este avantajată de noua reformă a Politicii Agricole Comune, care va asigura progresul, dar şi potenţialul agricol naţional.

„Consider că, prin noua PAC, agricultura României şi dezvoltarea rurală sunt asigurate prin proiectele comunitare cât şi prin cele naţionale. Important este ca politicile agricole ale României să aibă continuitate”, a adăugat Tabără.

Problema producţiei de alimente rămâne o provocare a agriculturii în întreaga lume deoarece este nevoie de o creştere a producţiei şi a calităţii produselor alimentare în condiţiile în care pentru anii 2050 este estimată o populaţie de 10 miliarde de oameni, iar competiţia pe piaţa de alimente se va accentua.

Reprezentantul FAO în România, Bogdan Bazgă, a subliniat faptul că România se alătură statelor lumii pentru combaterea sărăciei şi asigurarea securităţii alimentare, mai ales că la ora actuală, potrivit ONU, suferă de sărăcie 1,34 de miliarde de oameni, din care 35-38% sunt copii.

Acesta i-a premiat pe mai mulţi reprezentanţi din Ministerul Agriculturii, ANSVSA şi ai mediului academic pentru contribuţia lor în domeniu, oferindu-le o plachetă şi un tricou din partea FAO.

Şeful MADR a vizitat ulterior standurile celor 20 de producători agricoli care expun produse tradiţionale româneşti în curtea MADR, fiind întâmpinat cu pâine şi sare.

Ministerul Agriculturii a organizat duminică ‘Ziua Porţilor deschise la MADR’, pregătind şi un spectacol de cântece, poezie şi dansuri populare susţinut de copii. De asemenea, bucureştenii pot vizita duminică sediul Ministerul Agriculturii şi cabinetele demnitarilor.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) celebrează duminică Ziua Mondială a Alimentaţiei (ZMA) şi a 66-a aniversare de la înfiinţarea organizaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...