Gruia Stoica: Statul ar trebuie să ne susţine pe noi, oamenii de afaceri

Firmele au nevoie de o comunicare mai bună cu reprezentanţii instituţiilor statului, care trebuie să înţeleagă că trăiesc din taxele şi impozitele de la privaţi, afirmă Gruia Stoica, proprietarul Grampet, admiţând însă că oamenii de afaceri nu au făcut eforturi să-şi schimbe imaginea din anii '90.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 14:18
Gruia Stoica: Statul ar trebuie să ne susţine pe noi, oamenii de afaceri

„Nu avem nevoie de presiuni. Trebuie să existe oarecum o simbioză între instituţiile statului şi între noi, oamenii de afaceri. Este clar că avem nevoie de instituţii puternice care să ne protejeze, dar avem nevoie şi de confortul necesar pentru ca să putem crea, să putem dezvolta. Orice întâlnire, cu oricare organism, că-i politic, că-i de stat sau că sunt miniştri, se interpretează. (…) Odată îmi aduc aminte că am stat doi ani de zile până să mă primească un ministru, deşi eu aveam 36% din piaţa de transport, şi vorbesc pe segmentul meu. După doi ani de zile, ajung, stăm de vorbă, şi-mi spune de mai multe ori «Da, strategia asta n-am ascultat-o niciodată şi este strategie naţională, şi regională». Păi zic: «Şi stunci de ce a trebuit să pierdem doi ani de zile?», a afirmat Gruia Stoica, la o conferinţă organizată la BNR.

Proprietarul grupului Grampet susţine că reprezentanţii statului trebuie să înţeleagă „că şi ei trăiesc şi se duc acasă la familiile lor, la copiii lor” cu bani plătiţi de companii prin taxe şi impozite.

„Este adevărat că nici noi, oamenii de afaceri, nu am făcut nimic din anii ’90 până acum să ne îmbunătăţim imaginea. Am rămas cu aceeaşi imagine a oamenilor de afaceri care în anii ’90 s-au trezit cu averi imense şi n-au ştiut ce să facă cu ele, i-au cheltuit, i-au pierdut, şi n-au adus plus valoare în societatea noastră”, a adăugat Stoica.

În luna iunie, compania Grup Feroviar Român, parte a Grampet, a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...