Banca Centrală a Chinei extinde până la sfârșitul lui 2024 sprijinul acordat sectorului imobiliar

Banca Centrală a Chinei (PBOC) a extins până la finalul anului viitor unele măsuri menite să consolideze sectorul imobiliar, în condiţiile în care actualele măsuri de sprijin nu au reuşit să-şi facă simţite efectele şi pieţele estimau noi stimulente, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 iul. 2023, 18:59
Banca Centrală a Chinei extinde până la sfârșitul lui 2024 sprijinul acordat sectorului imobiliar

În noiembrie, PBOC anunţase 16 măsuri, inclusiv extinderea perioadei de achitare a împrumuturilor, în încercarea de a atenua criza de lichidităţi care afectează sectorul imobiliar de la mijlocul anului 2020.

Prin extinderea măsurilor, instituţiile financiare sunt încurajate să negocieze independent cu firmele din domeniul imobiliar şi să sprijine în mod activ dezvoltatorii imobiliari prin extinderea perioadei de rambursare a creditelor existente şi ajustarea aranjamentelor de plată, se arată în comunicatul PBOC.

De asemenea, este permisă extinderea cu un an a perioadei de rambursare a creditelor scadente la finalul anului viitor.

Dezvoltatorii imobiliari din China sunt afectaţi de nivelul ridicat al datoriilor şi se confruntă cu dificultăţi în accesarea de noi fonduri şi vânzarea locuinţelor, pe fondul scăderii încrederii cumpărătorilor.

Piaţa imobiliară se aşteaptă ca luna aceasta să fie anunţate noi stimulente de către autorităţile de la Beijing.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...