CSALB: Cu 30% mai multe împăcări între consumatori și bănci s-au realizat în primele șase luni din acest an față de aceeași perioadă din 2022

Băncile au acceptat spre negociere, în primele şase luni ale anului în curs, 420 de cereri trimise de consumatorii de servicii financiare către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 iul. 2023, 21:35
CSALB: Cu 30% mai multe împăcări între consumatori și bănci s-au realizat în primele șase luni din acest an față de aceeași perioadă din 2022

Potrivit unui comunicat al CSALB, apetitul de negociere al băncilor este cu 27% mai mare faţă de perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%.

Astfel, până în acest moment, în 340 de cazuri consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluţie acceptată de ambele părţi), cu o treime mai mulţi decât în perioada similară din 2022, iar alţi 290 de consumatori au ajuns la o înţelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Faţă de anul trecut, creşterea acestor înţelegeri directe este de 20%.

În sprijinul informării consumatorilor de servicii şi produse financiare, CSALB a iniţiat un Dialog Live online, în care consumatorii pot adresa întrebări conciliatorilor CSALB. În prima jumătate a anului au avut loc patru astfel de întâlniri online transmise pe canalele de social media ale Centrului.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro.

Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator.

CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Gabriel Petrișor preia conducerea IPSO România, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermieri
Gabriel Petrișor preia conducerea IPSO România, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermieri
IPSO, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermeri din România, anunță numirea lui Gabriel Petrișor în funcția de director general al operațiunilor locale. Cu 23 de ani de......
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului ...
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...