IEA şi-a redus estimările privind cererea de petrol în 2023, ca urmare a previziunilor economice

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a revizuit în scădere, pentru prima dată în acest an, estimările privind cererea globală de petrol în 2023, din cauza diminuării previziunilor economice, în special ca urmare a unei activităţi industriale mai reduse în Europa, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - J, 13 iul. 2023, 12:37
IEA şi-a redus estimările privind cererea de petrol în 2023, ca urmare a previziunilor economice

În raportul său lunar privind piaţa petrolului, publicat joi, IEA prevede un consum mediu de 102,1 milioane barili pe zi în acest an, ceea ce ar reprezenta un nou record, şi ar fi cu 2,2 milioane barili peste nivelul înregistrat în 2022, dar cu 220.000 barili pe zi mai puţin faţă de estimările din iunie, scrie Agerpres.

Peste 90% din creşterea cererii comparativ cu anul trecut va proveni din ţările care nu fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), respectiv din ţările în curs de dezvoltare, şi în special din China, care ar acoperi 70% din această creştere.

Concret, gigantul asiatic va consuma cu 1,6 milioane barili pe zi mai mult ca în 2022, ceea ce evidenţiază efectul deschiderii ţării după doi ani de restricţii impuse din cauza Covid-19.

În OECD, şi în particular în Europa, dinamismul economic mai redus va conduce la o contracţie a cererii, înregistrată timp de patru trimestre consecutiv, din T3 2022 până în T3 2023.

Pentru 2024, IEA şi-a revizuit în creştere estimările comparativ cu luna precedentă (plus 290.000 barili pe zi) şi se aşteaptă la o majorare a cererii mondiale cu 1,1 milioane barili pe zi comparativ cu 2023.

Această revizuire este explicată prin faptul că experţii agenţiei se aşteaptă, în special, la un consum mai mare în China şi la perspective economice globale pozitive pe termen lung.

În ceea ce priveşte oferta, agenţia pune accentul pe faptul că reducerile efectuate de Arabia Saudită şi unii dintre producătorii din OPEC+, începând din noiembrie 2022, au fost aproape total acoperite de alte ţări.

În iunie, extracţiile la nivel mondial au crescut cu 480.000 barili pe zi, până la 101,8 milioane, în special ca urmare a recuperării unei părţi a producţiei Canadei, care scăzuse din cauza incendiilor de pădure şi a lucrărilor de mentenanţă.

Luna trecută, oferta a fost cu numai 70.000 barili pe zi mai mică faţă de cea din octombrie 2022, luna dinainte de aplicarea reducerilor de către OPEC+, şi asta datorită aportului suplimentar al Iranului , Kazahstanului şi Nigeriei sau Statelor Unite.

Cu toate acestea, IEA avertizează în legătură cu o posibilă scădere a cantităţii de petrol oferite pe piaţă cu peste un milion de barili pe zi, luna aceasta, dacă Arabia Saudită va aplica din nou reducerea.

Dacă acest lucru se va întâmpla, producţia saudită va fi de circa 9 milioane barili pe zi, nivelul cel mai redus din ultimii doi ani, sub cea a Rusiei, care va trece pe prima poziţie în cartelul OPEC+.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...