AmCham: România nu-şi permite riscul de a compromite absorbţia fondurilor din PNRR. Guvernul nu trebuie să sacrifice creşterea economică pe termen lung pentru câştigurile pe termen scurt

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) face apel către decidenţii politici pentru transparenţă şi viziune pe termen lung în definirea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, în aşa fel încât să nu fie sacrificată creşterea economică pe termen lung pentru "câştigurile pe termen scurt".
AGERPRES - vin, 14 iul. 2023, 10:19
AmCham: România nu-şi permite riscul de a compromite absorbţia fondurilor din PNRR. Guvernul nu trebuie să sacrifice creşterea economică pe termen lung pentru câştigurile pe termen scurt

„Mediul de afaceri înţelege urgenţa accelerării demersurilor de consolidare fiscal-bugetară pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar şi nevoia corectării derapajelor care generează costuri de oportunitate pentru România, culminând cu pericolul suspendării fondurilor europene. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă cel mai mare, dacă nu singurul, stimul pe care îl avem nu doar pentru a evita intrarea în recesiune economică, ci şi pentru a asigura o creştere economică sustenabilă. Drept urmare, nu ne permitem riscul de a compromite absorbţia acestor fonduri”, au transmis vineri reprezentanţii AmCham România, scrie scrie Agerpres.

Aceştia îşi exprimă îngrijorarea că măsurile luate „intempestiv şi insuficient analizate” pot avea efecte negative, inclusiv asupra inflaţiei şi creşterii economice.

„La fel ca în trecut, ne exprimăm îngrijorarea însă că măsurile luate intempestiv şi insuficient analizate, deşi pe termen scurt generează venituri bugetare, pe termen mediu şi lung pot avea efecte directe sau secundare negative, inclusiv asupra inflaţiei şi creşterii economice. Altfel spus, să nu sacrificăm creşterea economică pe termen lung pentru câştigurile pe termen scurt”, se menţionează în comunicatul AmCham, remis AGERPRES.

AmCham reiterează sprijinul comunităţii de afaceri pentru reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile şi stimulative şi pentru eliminarea tuturor portiţelor de optimizare fiscală care lasă loc de abuzuri, menţionând că sunt esenţiale: evitarea impactului negativ asupra creşterii economice, maximizarea colectării la buget, stimularea investiţiilor şi sinergia dintre strategia de dezvoltare economică şi politicile fiscale.

„Înţelegem din spaţiul public că există diverse scenarii de măsuri şi politici fiscale în analiză la nivelul Guvernului, precum şi o consultare cu Comisia Europeană, însă, ca întotdeauna, solicităm un dialog transparent cu mediul de afaceri, înainte ca o decizie finală să fie asumată, întrucât ne dorim să fim parte din soluţie”, se precizează în documentul transmis de reprezentanţii AmCham România.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.

AmCham Romania a fost înfiinţată în anul 1993 şi anul acesta aniversează 30 de ani de prezenţă şi activitate în Romania.

În prezent, cele peste 530 de companii americane, internaţionale şi româneşti, membre ale comunităţii AmCham România, activează în 32 sectoare economice, asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă şi au investit peste 20 miliarde de euro în România.

Cifra de afaceri cumulată a membrilor AmCham se ridică la 65 de miliarde de euro. Fiecare milion de euro suplimentar la cifra de afaceri creează alte 10 locuri de muncă în economie. Valoarea adăugată generată de membrii AmCham, de 29,1 miliarde de euro, reprezintă 12,1% din PIB-ul României (2021).

AmCham România este un membru acreditat al Camerei de Comerţ a SUA şi face parte din reţeaua europeană a Camerelor de Comerţ Americane.

Te-ar mai putea interesa și
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii aeriene din China vor cumpăra împreună 95 de aeronave Airbus la un preţ de catalog de aproximativ 17,8 miliarde de dolari, operatorii din a doua mare piaţă aviatică globală......
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ruse
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ...
Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ...
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de bază, potrivit noului proiect al Legii salarizării
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de ...
Personalul din cadrul ANRE, ASF şi ANCOM va beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului ...
Apple depășește Nvidia și devine cea mai scumpă companie din lume
Apple depășește Nvidia și devine cea mai scumpă companie din lume
Grupul informatic american Apple a depăşit vineri producătorul de cipuri AI Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie ...