Fondatorul Alexandrion Grup își deschide tot mai multe firme de producție de energie regenerabilă

Nawaf Salameh, fondatorul și patronul Alexandrion Group, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, și-a mai deschid două firme în sectorul energiei regenerabile. Astfel, firma sa, Domeniile Salameh SRL controlează acum șase firme din această arie.
Mihai Nicuţ - D, 16 iul. 2023, 21:23
Fondatorul Alexandrion Grup își deschide tot mai multe firme de producție de energie regenerabilă

Nawaf Salameh a mai fondat două companii cu obiect de activitate  “producție de energie electrică”, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

Astfel, la data de 20 iunie a fost fondată firma Green Hydrogen Investmens, cu activitate principală producția de enegie electrică. Fondator este firma SC Domeniile Salameh SRL, din Otopeni, firmă a lui Nawaf Salameh, care este de fapt și reprezentanul noii companii.

În aceeași zi, a fost fondată firma Power Storage Solutions, cu activitate principală tot producția de enegie electrică. Fondator este tot SC Domeniile Salameh SRL, din Otopeni, firmă a lui Nawaf Salameh, care, la fel, este și reprezentantul legal al noii companii.

De fapt, potrivit datelor Termene.ro, acestea sunt doar ultimele dintre firmele cu activitate în energie înființate de patronul Alexandrion. Asta pentru că firma Domeniile Salameh mai apare ca acționar 100% la alte patru companii care au ca activitate “producția de energie electrică”: Sunplots SRL (creată în 2022), Solar Twins SRL (creată în 2021), Wind Fields SRL (creată în 2021) și Winderland SRL (creată în 2021), Toate au sediul social în Ilfov, iar ultimele trei au mers pe piedere anul trecut.

Nu am găsit ca vreuna dintre firme să aibă vreun aviz tehnic de racordare pentru vreo capacitate de producție.

Domeniile Salamh SRL a înregistrat în 2022 un profit net de 2,19 milioane lei în 2022, la o cifră de afaceri de 5,1 milioane.

În primăvara lui 2022, Nawaf Salameh a anunțat că Alexandrion Group are o nouă structură organizaţională, în care un rol important îi revine entităţii nou create – Family Office. Ea este  condusă de Nawaf Salameh, în calitate de preşedinte, şi de doi dintre cei trei fii ai săi, Antonio Salameh şi Roberto Salameh, în calitate de vicepreşedinţi.

„După aproape 30 de ani, afacerea mea este liderul pieţei de băuturi spirtoase şi vinuri din România şi un jucător puternic, aflat ȋntr-un proces strategic de expansiune globală agresivă. Astăzi, Alexandrion Group nu mai reprezintă un singur om, Nawaf Salameh, ci familia Salameh. Eu am fost cel care a pus bazele afacerii, am construit-o până la nivelul de jucător global, iar mai departe o voi conduce transferând viziunea şi valorile mele generaţiilor viitoare, pentru a asigura continuitatea şi integritatea business-ului. Această afacere va rămâne ȋntotdeauna ȋn familie. Generaţiile viitoare nu vor putea ȋnstrăina nicio parte din afacerea de familie” a declarat Nawaf Salameh.

Family Office coordonează serviciile partajate la nivelul grupului: finanţe si control, tehnologia informaţiei şi tranformare digitală, lanţ de distribuţie, juridic, conformitate şi reglementare, marketing şi branding, afaceri corporative internaţionale, resurse umane şi trade marketing, precum şi afacerile grupului ȋn diverse segmente: distilerii şi fabrici, distribuţie şi trading, hoteluri şi magazine, energie şi imobiliare.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru: Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială. Nicun  venit aflat în plată nu va scădea
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru: Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect ...
Proiectul legii salarizării nu are cum să mulţumească pe toată lumea, nu e un proiect de creştere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul......
Prințul de Wales cere sprijinirea puburilor britanice, foarte importante pentru cultura locală și comunități
Prințul de Wales cere sprijinirea puburilor britanice, foarte importante pentru cultura locală și comunități
Prinţul William de Wales, moştenitorul tronului britanic, a făcut miercuri un apel pentru sprijinirea puburilor britanice, ...
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele ...
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...