FMI: Economia germană s-ar putea contracta uşor anul acesta, în urma înăspririi condiţiilor financiare

Economia germană s-ar putea contracta uşor anul acesta, din cauza şocului provocat de preţurile la energie şi a înăspririi condiţiilor financiare, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 18 iul. 2023, 09:32
FMI: Economia germană s-ar putea contracta uşor anul acesta, în urma înăspririi condiţiilor financiare

În 2024 şi 2025, PIB-ul celei mai mari economii europene ar urma să revină pe creştere, în urma dispersării graduale a efectelor înăspririi politicii monetare şi a ajustării economiei la şocul energetic, apreciază instituţia financiară internaţională în raportul de ţară pentru Germania, scrie Agerpres.

Pe termen mediu, creşterea medie a PIB-ului ar urma să scadă sub 1%, în urma accelerării efectelor îmbătrânirii populaţiei şi a lipsei unei creşteri semnificative a productivităţii.

Inflaţia ar urma să scadă în continuare, în urma atenuării preţurilor energiei şi a înăspririi politicii monetare, dar se vor resimţi efectele presiunilor salariale, avertizează FMI.

Incertitudinile sunt neobişnuit de ridicate, cu riscuri substanţiale în ambele direcţii, în special riscurile negative la adresa evoluţiei economiei, apreciază instituţia financiară internaţională.

„Incertitudinile referitoare la persistenţa inflaţiei de bază sunt în special ridicate, deoarece creşterea rapidă a inflaţiei de bază la nivelul actual nu a mai fost observată de decenii în Germania sau în alte mari economii”, se arată în raportul FMI.

În mai, Oficiul federal de statistică a anunţat că economia Germaniei a înregistrat o contracţie de 0,3% în primele trei luni ale anului, după un declin de 0,5% în ultimul trimestru al anului trecut. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut.

FMI previziona în mai o creştere aproape de zero a PIB-ului Germaniei în 2023, înainte de o redresare graduală, între 1% şi 2%, în perioada 2024 – 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în Dobrogea, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 2,5 MW, potrivit......
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru ...
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...