RCI Leasing va furniza Poştei Române 132 de autoturisme. Valoarea contractului – 1,5 milioane euro

 RCI Leasing România IFN va furniza Poştei Române 132 de autovehicule, în baza unui contract de leasing financiar în valoare de 1,5 milioane euro, cu TVA inclusă, pentru trei ani.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 10:50
RCI Leasing va furniza Poştei Române 132 de autoturisme. Valoarea contractului - 1,5 milioane euro

Prin anunţul de participare, valoarea licitaţiei a fost estimată la 1,62 milioane de euro (TVA inclusă).

Câştigătorul licitaţiei a depus oferta alături de RCI Broker de Asigurare (subcontractant) şi RCI Finanţare România (asociat).

RCI Leasing, filială a RCI Banque, divizia financiară a grupului Renault, a fost singurul ofertant în cadrul licitaţiei, iar contractul a fost atribuit la 29 noiembrie.

„Autovehiculele vor fi achiziţionate prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2013 – RABLA, prin contractarea unei finanţări de tip leasing financiar pentru o perioadă de 36 luni, cu dobândă fixă şi utilizând drept avans prima de casare în valoare de 858.000 lei, cu TVA, corespunzatoare predării spre casare a 132 autovehicule uzate, la care se vor adăuga servicii de întreţinere pe întreaga perioadă de leasing (pentru o limită de 100.000 kilometri, precum şi servicii de asigurare CASCO pentru 36 luni şi servicii de asigurare RCA pentru 12 luni”, se arată în anunţul de participare.

La finele perioadei de leasing, Poşta Română îşi va exercita dreptul de opţiune în sensul dobândirii dreptului de proprietate asupra obiectelor în leasing.

Autovehiculele vor fi achiziţionate din surse proprii ale operatorului naţional poştal.

În prima parte a lunii noiembrie, RCI Leasing România IFN a câştigat un alt contract privind furnizarea în leasing financiar a unui număr de 35 autoutilitare pentru Poşta Română, valoarea contractului fiind de 480.286 euro (TVA inclusă) pentru trei ani.

În prima jumătate a acestui an, operatorul naţional poştal a organizat două licitaţii pentru achiziţionarea în leasing financiar a unui număr de 732 autovehicule.

Prima licitaţie a fost câştigată de Porsche România, care s-a angajat să furnizeze 607 autovehicule, contractul fiind încheiat pentru 8,23 milioane euro (TVA inclusă) în următorii trei ani.

A doua licitaţie a vizat cumpărarea în leasing financiar a unui număr de 125 autoturisme, valoarea contractului fiind estimată la 1,61 milioane de euro, cu TVA, în următorii trei ani.

Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de peste 5.600 de unităţi poştale şi aproximativ 28.500 de angajaţi. Acţionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...