China va fi în centrul strategiei de vânzări de automobile electrice a Mercedes-Benz

Constructorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să facă din China, cea mai mare piaţă auto din lume, elementul central al următoarei sale campanii pentru automobilele electrice, campanie care va începe în 2025, a declarat directorul general Ola Kaellenius pentru revista Automobilwoche, transmite Reuters.
AGERPRES - D, 23 iul. 2023, 14:30
China va fi în centrul strategiei de vânzări de automobile electrice a Mercedes-Benz

„Pentru a putea face acest lucru, va trebui să stăpânim propulsia electrică la fel de perfect ca şi digitalizarea. Asta este ceea ce aşteaptă clienţi noştri de la noi”, a spus Ola Kaellenius.

Începând din 2025, toate noile platforme ale Mercedes-Benz vor produce numai automobile electrice, conform unei strategi anunţate în 2021 de producătorul german de automobile de lux.

Un director de la Mercedes-Benz a declarat pentru revista Automobilwoche că modelele pe care compania are de gând să le lanseze în China, şi care sunt bazate pe viitoarea platformă MB.EA, sunt analizate cu atenţie pentru a se asigura că îndeplinesc cel mai bine nevoile clienţilor chinezi, cu un accent particular pe spaţiu şi conţinut digital.

China rămâne cea mai importantă piaţă pentru constructorii germani de automobile, însă în 2022 mărcile locale de automobile au controlat 81% din piaţa chineză de automobile electrice, arată un studiu realizat de firma de cercetare Counterpoint Research. China are şi o participaţie semnificativă la compania Mercedes-Benz, la care primii doi acţionari sunt Beijing Automotive Group Co Ltd şi Li Shufu, preşedintele constructorului auto chinez Geely.

În paralel însă, Berlinul încearcă să îşi reducă expunerea pe economia chineză, în cadrul unor eforturi mai ample destinate diminuării riscurilor la adresa economiei germane, riscuri care s-au intensificat după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a scos la lumină dependenţa Germaniei de un singur furnizor dominant de gaze naturale.

Te-ar mai putea interesa și
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
Costul unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani, iar aproape una din trei persoane din întreaga lume nu îşi permite o dietă sănătoasă, conform datelor publicate miercuri......
Lecția chineză: Cum a reușit „Temu Range Rover” să depășească originalul în Marea Britanie
Lecția chineză: Cum a reușit „Temu Range Rover” să depășească originalul în Marea Britanie
Piața din Marea Britanie este un adevărat studiu de caz în domeniul implementării mărcilor chineze. Jaecoo 7 un SUV ...
Sancțiunile administrative legate de ROBOR nu dovedesc existența unor prejudicii pentru clienții cu credite legate de acest indice, spune FinBan comentând  analiza lui Valentin Lazea, BNR
Sancțiunile administrative legate de ROBOR nu dovedesc existența unor prejudicii pentru clienții cu credite legate de ...
Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România („Federația Patronală FinBan”) subliniază mesajele transmise ...
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Introduce reduceri încă o zi din săptămână
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Introduce reduceri încă o zi din săptămână
Retailerul german Lidl extinde formatul de promoții de week-end la trei zile, incluzând și vinerea și spune că a absorbit ...