Bloch, BRD: Este o stare de expectativă la nivelul creditării ipotecare. Zona corporate a continuat să înregistreze creștere

François Bloch, CEO BRD Groupe Société Générale, a declarat pentru Economica.net că primele scăderi ale dobânzii cheie vor fi vizibile abia în prima parte a anului viitor. Cu condiția ca inflația să atingă nivelul prevăzut în ultima zi a acestui an. După aceea și dobânzile comerciale vor urma aceeași tendință. În același context al mediului inflaționist, președintele BRD constată o ”stare de expectativă” în domeniul creditării, dar o continuare a planurilor de dezvoltare și investiții la nivel de IMM-uri și companii mari.
Gabriela Ţinteanu - lun, 24 iul. 2023, 22:07
Bloch, BRD: Este o stare de expectativă la nivelul creditării ipotecare. Zona corporate a continuat să înregistreze creștere

”În retail, în piață se vede o încetinire a creșterii, care vine în contextul unui mediu inflaționist, cu dobânzi înalte. Este o stare de expectativă care se manifestă în special la nivelul creditării ipotecare, și este firesc să fie așa, dat fiind contextul, în timp ce creditarea de consum este mai puțin afectată. Zona corporate – IMM-uri și companii mari – a continuat să înregistreze creștere, chiar semnificativ, companiile continuând să-și aplice planurile de dezvoltare și investiții. Este cumva o situație normală, companiile fiind mult mai pregătite să evolueze într-un astfel de mediu decât consumatorii, având și posibilitatea de a-și revizui politica de prețuri”, a declarat François Bloch, CEO BRD Groupe Société Générale.

Cu toate acestea, dobânzile la credite rămân relativ constante. Economisirea crește, dar dobânzile au început să scadă, chiar daca sunt încă sub inflatie. Despre tendințele din zona dobânzilor bancare, atât pentru credite cât și pentru depozite, Bloch este de părere că evoluțiile lor depind în mare măsură de evoluția inflației. În condițiile în care inflația va ajunge la nivelul prevăzut în ultima zi a acestui an, este posibil să vedem primele mișcări ale dobânzii cheie în prima parte a anului viitor, comentează bancherul.

”Dobânzile comerciale vor urma aceeași tendință. În ceea ce privește dobânzile pasive, piața are o momentan o lichiditate foarte bună, ceea ce a dus la o scădere marginală a ratelor oferite. În cazul dobânzilor active, piața este destul de stabilă pe medie, neputându-se vorbi încă despre scăderi, cu excepția unor campanii comerciale precum, de exemplu, cea pe care actualmente o derulăm noi pentru refinanțarea externă a creditelor ipotecare. Așa cum am spus, primele mișcări semnificative vor veni doar atunci când se vor întruni cele două condiții legate de inflație și de dobânda cheie”, a adăugat François Bloch.

Despre cât de bancabile sunt anumite companii în funcție de zona economică, industria în care activeayă, Bloch precizează că, în cazul unei bănci universale mari, este mai greu să vorbim despre sectoare economice preferate. ”Portofoliile sunt foarte diverse, pe măsura diversificării economiei. În plus, diversificarea sprijină și profilul de risc al unei bănci. În ceea ce ne privește, suntem implicați în marea majoritate a sectoarelor economiei, avem toate categoriile de clienți, de la mari corporații publice până la multinaționale și IMM-uri de toate mărimile. Nu am remarcat deocamdată scăderi de activitate sau sectoare care să fi intrat în recesiune”, a declarat CEO-ul BRD.

Bancherul subliniază că există în continuare potențial pe zona de creditare a companiilor, în contextul în care există multe proiecte care au nevoie de finanțare, în special la nivelul infrastructurii, dar și în alte zone ale economiei, precum sectoarele agri/alimentar, pharma sau cel al energiilor regenerabile. Până acum, avem semnale bune din piață, există o bună disciplină a rambursărilor, costul riscului rămâne scăzut, perspectivele macroeconomice sunt bune, deci nu există motive pentru care s-ar schimba tendințele generale din economie.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Speed Taxi, una dintre cele mai mari companii de taxi, anunță că începând din ianuarie 2026, aplicația va functiona la nivel național, în toate orașele din România unde existà taxiuri......
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
În România, milioane de găini ouătoare trăiesc în ferme industriale, în condiții care le limitează comportamentele ...
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD (Arc Fault Detection Device, în traducere „dispozitiv de detectare a defectului de arc electric”) este noua generație ...
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
Ministrul Daniel David și-a dat demisia luni din Guvernul României. Informația a fost confirmată pentru TVR Info de insuși ...