Consiliul UE a adoptat o nouă lege pentru mai multe staţii de reîncărcare şi de realimentare în întreaga Europă

Ca urmare a adoptării, marţi, a Regulamentului privind infrastructura pentru combustibili alternativi (RICA), în Europa vor fi instalate, în următorii ani, mai multe staţii de reîncărcare şi de realimentare cu combustibili alternativi, ceea ce va permite sectorului transporturilor să îşi reducă în mod semnificativ amprenta de carbon, informează un comunicat de presă al Consiliului UE.
AGERPRES - mar, 25 iul. 2023, 15:55
Consiliul UE a adoptat o nouă lege pentru mai multe staţii de reîncărcare şi de realimentare în întreaga Europă

„Noua lege reprezintă o etapă importantă a politicii noastre „Pregătiţi pentru 55″, care prevede o capacitate publică de reîncărcare mai mare pe străzile oraşelor şi de-a lungul autostrăzilor din întreaga Europă. Suntem optimişti că, în viitorul apropiat, cetăţenii îşi vor putea încărca autoturismele electrice la fel de uşor ca în prezent în staţiile de benzină tradiţionale”, a declarat ministrul spaniol al Transporturilor, Raquel Sanchez Jimenez.

Printre principalele obiective specifice de implementare care vor trebui îndeplinite în 2025 sau 2030 se numără acela că, începând din 2025, trebuie instalate staţii de reîncărcare rapidă de cel puţin 150 kW pentru autoturisme şi camionete la fiecare 60 km de-a lungul principalelor coridoare de transport ale UE, aşa-numita „reţea transeuropeană de transport (TEN-T)”. De asemenea, staţiile de reîncărcare pentru vehicule grele cu o putere de ieşire de minimum 350 kW trebuie instalate la fiecare 60 km de-a lungul reţelei centrale TEN-T şi la fiecare 100 km în reţeaua globală TEN-T mai mare începând cu 2025, cu o acoperire completă a reţelei până în 2030.

În plus, staţii de realimentare cu hidrogen care deservesc atât autoturisme, cât şi camioane trebuie instalate începând cu 2030 în toate nodurile urbane şi la fiecare 200 km de-a lungul reţelei centrale TEN-T.

Similar, porturile maritime care primesc un număr minim de nave mari de pasageri sau nave-container trebuie să furnizeze energie electrică de la mal pentru astfel de nave până în 2030 iar aeroporturile trebuie să furnizeze energie electrică aeronavelor staţionate până în 2025 şi la toate poziţiile de staţionare la distanţă până în 2030.

Utilizatorii de vehicule electrice sau pe bază de hidrogen trebuie să poată plăti cu uşurinţă la punctele de reîncărcare sau de realimentare cu carduri de plată sau dispozitive fără contact, fără a fi nevoie de abonament şi în condiţii de transparenţă deplină a preţurilor. La rândul lor, operatorii punctelor de reîncărcare sau de realimentare trebuie să furnizeze consumatorilor informaţii complete prin mijloace electronice cu privire la disponibilitatea, timpul de aşteptare sau preţul la diferite staţii.

În urma adoptării oficiale de astăzi de către Consiliu, noul regulament va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE după vară şi va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării. Noile norme se vor aplica începând cu şase luni de la intrarea în vigoare a regulamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu înainte de armistiţiul......
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna ...