Fabrica de sarmale: Un om de afaceri din Harghita vinde sute de mii de bucăţi, de sărbători

În decembrie 2010, un om de afaceri din Gheorghieni, judeţul Harghita, deschidea prima fabrică de sarmale din România. Cum îi merge afacerea
Andrada Ghira - J, 05 dec. 2013, 22:10
Fabrica de sarmale: Un om de afaceri din Harghita vinde sute de mii de bucăţi, de sărbători

După trei ani, producţia de sarmale continuă, cu tone trimise la export, dar şi vânzări în marile lanţuri de hipermarketuri din România.

Odată cu venirea frigului, producţia de sarmale se intensifică în fabrica din Gheorghieni, acolo unde opt femei împachetează de zor 5.000 de sarmale pe zi, adică o jumătate de tonă. Sarmalele sunt apoi fierte, după care se trece la umplerea caserolelor de 400 gr şi 850 gr. 

„Producţia de sarmale este o producţie sezonieră. Avem comenzi, lucrăm, dar sezonier, în sensul că sarmalele se vând şi se vând bine în perioada sarbatorilor. Ca şi producţie, noi lucrăm începând din noiembrie până în ianuarie, mijlocul lui februarie. După acest termen avem un produs nou, o bază de mancaruri şi supă”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Bajko Laszlo, proprietarul Intercom.

Pe timpul verii, producţia de sarmale se reduce, şi asta pentru că, spune Bajko, românii preferă mititeii şi puiul la grătar, în timp ce sarmalele se consumă mai ales în perioada rece şi de sărbători. Dar asta nu înseamnă că angajaţii fabricii nu au de lucru în restul lunilor. Omul de afaceri a căutat să vină cu noi produse.

„De câteva luni am demarat producţia la noi produse: baze de mâncăruri pentru sume, tipic ardeleneşti secuieşti. Ne-am gândit să avem o producţie care merge bine vara. Trebuie să avem de lucru tot anul. Dacă sarmalele merg patru luni, am căutat producţie şi pentru celelalte luni, dar nu ne lăsăsm de sarmale”, mai spune proprietarul fabricii, care recunoaşte că este un mare amator de sarmale, pe care le consumă tot timpul anului.

Unde se vând sarmelele de la Gheorghieni

După ce producţia a fost pornită în decembrie 2010, următorul an avea să-i aducă omului de afaceri contracte cu giganţii prezenţi pe piaţa românească, care doreau să comercializeze aceste produse în hipermarketuri. În plus, şi lanţurile locale se aprovizionează cu sarmalele produse în fabrica lui Bajko Laszlo.

„În general, vindem în judeţele Harghita, Mureş şi Covasna, pentru că avem desfacere mai bună, iar logisitca noastră acoperă aceste zone. Avem contracte şi cu Auchan şi Cora, iar momentan suntem în discutţii şi cu alte lanţuri, care vor să aibă produsul nostru pe rafturi în periaoda sărbătorilor”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, omul de afaceri. În plus, sarmalele se regăsesc şi pe rafturile magazinelor ce fac parte din lanţurile locale, precum Merkur, care comercializează produse secuieşti.

Sarmale la export

Sarmalele făcute la Gheorghieni ajung şi pe masa românilor din străinătate care vor să-şi amintească de casă. „Am început să lucrăm, am trimis marfă în Ungaria, Suedia, iar acum pregătim o comandă pentru Franţa. Nu sunt cantităţi industriale, e vorba de câteva tone, iar comenzile vin din partea magazinelor specializate în vânzarea produselor tradiţionale româneşti din Italia, Franţa”, mai spune Bajko Laszlo.

Investiţia pentru demarearea producţiei de sarmale a fost de 130.000 de euro, iar pentru o parte din bani, Baijko a luat un credit de la bancă, din care mai are de plătit doar două rate.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut a depus aplicația pentru obținerea licenței bancare în SUA și numește un nou CEO în această piață
Revolut a depus aplicația pentru obținerea licenței bancare în SUA și numește un nou CEO în această piață
Revolut, companie fintech globală cu peste 70 de milioane de clienți în întreaga lume, a anunțat astăzi că a depus aplicația pentru obținerea licenței (cartei) unei viitoare entități......
Conducta Drujba, prin care este transportat țiței rusesc spre Ungaria și Slovacia, ar putea fi repusă în funcțiune într-o lună și jumătate, anunță Zelenski
Conducta Drujba, prin care este transportat țiței rusesc spre Ungaria și Slovacia, ar putea fi repusă în funcțiune ...
Conducta petrolieră Drujba, care trece prin Ucraina şi aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria şi Slovacia, dar este ...
ANAT propune trei mecanisme de protecție pentru turiști, în contextul crizei turiștilor români blocați în Orientul Mijlociu
ANAT propune trei mecanisme de protecție pentru turiști, în contextul crizei turiștilor români blocați în Orientul ...
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) propune trei mecanisme de protecţie pentru turişti, respectiv fondul ...
Guvernul aprobă contractarea unui împrumut de la BIRD de până la 300 de milioane de euro pentru proiecte în domeniul energetic
Guvernul aprobă contractarea unui împrumut de la BIRD de până la 300 de milioane de euro pentru proiecte în domeniul ...
Guvernul a adoptat, joi, un memorandum prin care aprobă contractarea de către România a unui împrumut de până la 300 ...