Secretarul general al ONU avertizează că donațiile nu pot înlocui exporturile de cereale prin Marea Neagră

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres (foto), a avertizat joi că "o mână de donaţii" nu poate compensa efectele anulării acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 27 iul. 2023, 20:22
Secretarul general al ONU avertizează că donațiile nu pot înlocui exporturile de cereale prin Marea Neagră

Preţul grâului pe pieţele mondiale a crescut cu 10% în cele zece zile de când Rusia s-a retras din acordul mediat de ONU şi Turcia în iulie anul trecut, iar forţele ruse au început să lovească infrastructurile cerealiere şi porturile Ucrainei de la Marea Neagră şi Dunăre.

„Este clar că scoatere de pe piaţă a milioane şi milioane de tone de cereale (…) va duce la preţuri mai mari”, a declarat Guterres presei. „Deci nu cu o mână de donaţii către unele ţări corectăm acest impact dramatic care afectează pe toată lumea, pretutindeni”, a adăugat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a anunţat joi pe liderii africani că le va dona zeci de mii de tone de cereale în următoarele luni, în ciuda sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, măsuri care îngreunează eforturile Moscovei de a exporta cereale şi fertilizatori.

Exporturile respective nu sunt supuse sancţiunilor, însă Rusia susţine că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările reprezintă obstacole în calea livrărilor Moscova a formulat o serie de cereri pentru ameliorarea exporturilor ruse.

În condiţiile acordului privind transportul de cereale pe Marea Neagră s-au exportat 33 de milioane de tone de cereale din Ucraina, ceea ce a contribuit la combaterea crizei alimentare mondiale. Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt mari exportatoare de cereale, reaminteşte Reuters.

În prezent, preţul grâului pe pieţele internaţionale este la jumătatea celui înregistrat în martie 2022, la scurt timp după ce forţele ruse au invadat Ucraina. Guterres a afirmat însă că orice creştere a preţurilor acum va fi plătită „de toată lumea, pretutindeni – adică de ţările în curs de dezvoltare şi de cei vulnerabili din ţările cu venituri medii sau chiar dezvoltate”.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...