Serviciile secrete americane susțin că e foarte probabil ca Rusia să primească tehnologie militară din China

Un raport al serviciilor american de informaţii, desecretizat joi, arată că China ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale şi probabil furnizează Moscovei tehnologie militară sau cu dublă utilizare, militară şi civilă, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 27 iul. 2023, 21:53
Serviciile secrete americane susțin că e foarte probabil ca Rusia să primească tehnologie militară din China

Evaluarea Biroului Directorului pentru Informaţiile Naţionale (ODNI) a fost publicată de comitetul permanent pentru informaţii al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

China a dezminţit de mai multe ori acuzaţiile că trimite Rusiei echipamente militare după invazia rusă în Ucraina.

Informaţiile publicate joi se bazează pe date vamale referitoare la companii chineze din domeniul apărării. Printre componentele trimise ruşilor figurează echipamente de navigaţie, tehnologie de bruiaj şi piese pentru avioanele de luptă, arată raportul citat.

ODNI menţionează că China şi Rusia au decontat în monedă chineză o parte mai mare din comerţul bilateral, iar instituţiile financiare din ambele ţări folosesc tot mai mult sisteme autohtone de plată. China a importat din Rusia mai multă energie, inclusiv petrol şi gaze redirecţionate din Europa.

Mare parte din informaţiile respective provin din presă, a arătat Biroul, afirmând că „comunitatea de informaţii nu dispune de suficiente relatări pentru a evalua dacă Beijingul reprimă intenţionat controalele guvernului SUA pentru verificarea utilizatorilor finali”.

Oficialităţi americane şi-ai exprimat deja îngrijorarea faţă de transferul unor echipamente „cu dublă utilizare” din China în Rusia, însă au recunoscut de mai multe ori că nu deţin dovezi privind livrarea unor ajutoare militare de tip letal.

Sursa foto: Continental-defence.com

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...