Economia zonei euro a revenit pe creştere în trimestrul al doilea, inflaţia continuă să scadă

Economia zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al doilea, după ce a stagnat în primele trei luni ale acestui an, dar rămâne în continuare afectată de dificultăţile persistente din Germania, arată o estimare preliminară publicată luni de Eurostat, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 31 iul. 2023, 12:43
Economia zonei euro a revenit pe creştere în trimestrul al doilea, inflaţia continuă să scadă

Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,3% în perioada aprilie-iunie 2023 comparativ cu trimestrul precedent. Analiştii intervievaţi de Reuters prognozau o creştere de 0,2% de la un trimestru la altul. În ritm anual, Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 0,6%, peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 0,5%.

În plus, Eurostat a revizuit uşor şi cifrele pentru primul trimestru, când PIB-ul zonei euro a stagnat, în condiţiile în care datele iniţiale vorbeau de o contracţie de 0,1%, ceea ce după o primă contracţie 0,1% în ultimele trei luni ale anului trecut ar fi însemnat că zona euro a intrat în recesiune tehnică.

Tot luni, Eurostat a publicat o estimare preliminară referitoare la evoluţia inflaţiei în zona euro în luna iulie. Conform acestei estimări, rata anuală a inflaţiei în zona euro şi-a continuat scăderea în luna iulie, ajungând la 5,3%, de la 5,5% în luna iunie şi 6,1% în luna mai, ca urmare a unei noi scăderi a preţurilor la energie.

Cu toate acestea, ritmul de creştere a preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări continuă să rămână unul ridicat (10,8% în luna iulie, după un avans de 11,6% în luna iunie), urmate de preţurile la servicii (creştere de 5,6% în luna iulie, comparativ cu un avans de 5,4% în luna iunie) şi produse industriale (5% în iulie comparativ cu 5,5% în luna iunie). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 6,1% în luna iulie, după un declin de 5,6% în luna iunie.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 6,6% în iulie, după un avans 6,8% în iunie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Chiar dacă sunt departe de ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, cele mai recente date Eurostat ar putea să îi ajute pe oficialii BCE care susţin că inflaţia din zona euro este pe o pantă clară, chiar dacă una lină, descrescătoare şi în consecinţă gardienii euro îşi permit să ia o pauză cu majorarea dobânzilor, cel puţin la următoarea lor reuniune de politică monetară din luna septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o majoritate parlamentară care ar putea să susţină un viitor Guvern. Acesta......
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de voturi. PSD poate să răspundă în mod direct de 127 de voturi
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite ...
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja amenzi de 40.000 de lei. Controalele se extind în toată țara
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja ...
Cei 100 de medici trimiși pentru a verifica situația din Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină ...