Noul CEO al Societe Generale, Slawomir Krupa, dă de înțeles că unele afaceri ale băncii vor fi diminuate sau chiar vândute

Noul director general al grupului bancar francez Societe Generale SA, Slawomir Krupa, a semnalat joi că este posibil ca unele activităţi să fie diminuate şi chiar vândute, în cadrul strategiei pe care ar urma să o prezinte luna viitoare, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 aug. 2023, 21:57
Noul CEO al Societe Generale, Slawomir Krupa, dă de înțeles că unele afaceri ale băncii vor fi diminuate sau chiar vândute

Toate liniile de activitate ale Societe Generale „trebuie să aibă sens din perspectiva creării de valoare pe termen lung”, a spus joi Slawomir Krupa, la o întâlnire cu analiştii, atunci când a fost întrebat despre posibile vânzări. „Atingerea unui cost al capitalului propriu, în mod sustenabil, este o cerinţă de bază pe care activităţile de business din portofoliul nostru trebuie să o îndeplinească”, a mai spus Krupa.

Şeful de la Societe Generale nu a menţionat care sunt afacerile care nu îndeplinesc standardul. Analistul care a pus întrebarea a menţionat însă prezenţa Societe Generale în Africa şi România.

Declaraţiile lui Krupa, care la finele lunii mai a fost numit în postul de CEO al Societe Generale, oferă mai multe detalii cu privire la strategia pe care ar urma să o prezinte în data de 18 septembrie. Anterior, Krupa a spus că vrea să îmbunătăţească procesul de alocare a capitalului în timp ce preşedintele băncii, Lorenzo Bini Smaghi, a fost foarte clar când a spus că ar dori ca Krupa să îmbunătăţească preţul acţiunilor Societe Generale, care au înregistrat cele mai slabe performanţe din toate marile bănci franceze după criza financiară.

În ultimele luni, Societe Generale a încheiat acorduri care au vizat vânzarea a patru dintre subsidiarele din Africa, punând-o a cincea subsidiară sub revizuire.

Joi, Krupa a mai sugerat că noua strategie va include şi măsuri destinate reducerii costurilor. „Încercăm deja să facem tot ce putem pentru a ţine sub control impactul inflaţiei, să ţinem sub control baza noastră de costuri, însă răspunsuri mai ample vor veni în septembrie. Însă dacă întrebarea este există loc pentru o mai mare eficienţă? răspunsul este da”, a spus Slawomir Krupa la o altă întrebare care i-a fost pusă la întâlnirea cu analiştii.

În România, BRD face parte din Grupul Societe Generale, care are 117.000 de angajaţi în 66 de ţări şi 25 de milioane de clienţi la nivel mondial.

BRD – Groupe Societe Generale operează o reţea de 441 de unităţi şi este cea de-a treia mare bancă de pe piaţa locală.

Sursa foto: Live.worldbank.org

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...