Creştere de peste 3% a cotaţiilor la grâu după atacarea unei baze navale ruseşti de lângă Novorosisk

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Chicago au înregistrat vineri o creştere de peste 3%, după ce Ucraina a atacat cu drone maritime o bază navală rusă de lângă portul Novorosisk, provocând îngrijorări cu privire la o potenţială perturbare a livrărilor mondiale de cereale, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 04 aug. 2023, 14:12
Creştere de peste 3% a cotaţiilor la grâu după atacarea unei baze navale ruseşti de lângă Novorosisk

Atacul a determinat oprirea temporară a deplasărilor tuturor navelor din port, care este un centru important de export al cerealelor din Rusia, a informat Consorţiul Conductei Caspice, care operează terminalul petrolier de la Novorosisk.

„Novorosisk este un port important pentru livrările de cereale, iar atacurile ar putea perturba livrările de cereale”, spune Ole Houe, director de consultanţă la firma de brokeraj agricol IKON Commodities. „Riscurile la adresa livrărilor sunt foarte reale”, a avertizat Ole Houe.

„Exporturile mari de cereale ruseşti din portul Novorosisk s-au derulat în mare parte în condiţii de pace. Există temerea că Ucraina şi-a demonstrat capacitatea de a ataca Novorosisk dacă vrea să răspundă la atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene”, a adăugat un trader european.

În jurul orei 07.59 GMT, cel mai tranzacţionat contract pe grâu la Chicago Board of Trade era în creştere cu 3,2% până la 6,47 dolari per bushel, în timp ce cotaţiile la porumb au crescut cu 2% până la 5,03 dolari per bushel iar la soia boabe cotaţiile au crescut cu 1,3% până la 13,42 dolari per bushel.

Cotaţiile la grâu au înregistrat o volatilitate crescută după ce Rusia a atacat porturile ucrainene de la Marea Neagră şi Dunăre, în urma retragerii Moscovei din acordul internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră.

În paralel, Rusia a livrat cantităţi record de grâu pe pieţele mondiale, ceea ce a menţinut livrările globale la un nivel consistent. Chiar şi după creşterile înregistrate vineri, preţul grâului este cu aproape 10% mai mic decât era la începutul săptămânii iar joi a închis şedinţa la cea mai scăzută valoare din ultimele două luni.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa: Record de 855 de arestări la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii
Franţa: Record de 855 de arestări la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii
Forţele de ordine au arestat sâmbătă un număr record de 855 de persoane la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii, a anunţat duminică prefectura,......
Imagini spectaculoase din avioanele F16 care au doborât ieri seară dronele deasupra României
Imagini spectaculoase din avioanele F16 care au doborât ieri seară dronele deasupra României
Ministerului Apărării Naționale a publicat imagini spectaculoase cu momentul în care este sunt doborâte cele două drone ...
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câştiguri al categoriei I, suplimentat
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câştiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 pentru ...
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte ...