Nouă scumpire a carburanților azi, la cât au ajuns prețurile. Un plin este mai scump cu 21 de lei față de luna trecută

La trei zile de la precedenta scumpire, Petrom, liderul pieței carburanților, a crescut din nou prețurile la motorina vândută  în stațiile proprii. Prețul benzinei a rămas nemodificat.
Mihai Nicuţ - mar, 08 aug. 2023, 08:16
Nouă scumpire a carburanților azi, la cât au ajuns prețurile. Un plin este mai scump cu 21 de lei față de luna trecută

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 8 august 2023 un preț al benzinei standard de 6,93 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,09 lei/litrul.

Este a opta majorare de preț consecutivă din ultimele nici două săptămâni, de când prețuile au început să crească iarăși, după ce vreme de o lună de zile au stagnat. Cumulat, față de jumătatea lunii iulie, motorina este mai scumpă cu 43 de bani pe litru, iar benzina cu 25 de bani pe litru.

Așadar, un “plin” standard, de 50 de litru, pentru un autoturism diesel este mai scump cu 21 de lei comparativ cu luna trecută.

După creșterea de azi, observăm că se majoarează diferența de preț dintre motorina și benzină, situație tipică pentru piața noastră, unde consumul de motorină este încă mult mai mare decât cel de benzină, dar care se inversase la la sfârșitul primăverii, când benzina devenise mai scumpă decât motorina. Motorina este acum cu 16 bani pe litru mai scumpă decât benzina.

Majorările de preț se datorează în special creșterii cotațiilor la produsele petroliere în zona noastră, iar prețurile nu cresc doar la noi, ci în toată Europa. Cotațiile la carburanți au crescut mai rapid decât cele ale petrolului, pe fondul unui consum în creștere, al unor stocuri la niveluri reduse și al capacității de rafinare considerate la niveluri insuficiente atît în Europa cât și în SUA. Specific pentru zona noastră, prețurile sunt influențate de deteriorarea situației din Marea Neagră – războiul dintre Rusia și Ucraina, care pune presiune pe costuri, în special cele cu transportul și asigurarea.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 85,3 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 82 dolari, niveluri în scădere față de zilele anterioare, când prețurile au fost în creștere.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Citește și:

 

Te-ar mai putea interesa și
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest fel din Europa, a fost livrat azi în SEN....
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene ...
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul ...