Italia vine cu clarificări: Noua taxă pe bănci nu va depăşi 0,1% din active

Autorităţile italiene au decis să vină cu clarificări, după ce anunţul suprinzător cu privire la introducerea unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor a provocat marţi scăderi importante la bursă, precizând că a fost impus un plafon de 0,1% din activele totale ale unei bănci, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 09 aug. 2023, 09:59
Italia vine cu clarificări: Noua taxă pe bănci nu va depăşi 0,1% din active

Indicele bursier care regrupează acţiunile băncilor italiene a închis şedinţa de marţi în scădere cu 7,6% în condiţiile în care titlurile Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, au înregistrat o scădere de 8,6% iar acţiunile BPER s-au prăbuşit cu 10,9%.

Chiar dacă şi alte state din Europa, precum Spania şi Ungaria, au introdus taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, analiştii sunt de părere că decizia autorităţilor italiene a luat piaţa pe nepregătite şi a afectat în mod serios încrederea investitorilor. La scurt timp după ce vicepremierul Matteo Salvini a anunţat că Italia a convenit o „retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor” pentru 2023, valoarea de piaţă a băncilor italiene a scăzut cu 9,5 miliarde de euro.

În încercarea de a linişti pieţele, autorităţile italiene au venit marţi seara cu clarificări precizând că impactul ar putea fi limitat pentru unele bănci iar noua taxă nu va depăşi 0,1% din activele totale ale unei bănci. În plus, băncile care au majorat deja dobânzile pe care le oferă deponenţilor „nu vor vedea un impact semnificativ ca o consecinţă a regulilor aprobate ieri”, a informat Ministerul de Finanţe de la Roma.

La fel ca şi restul băncilor europene, băncile italiene au înregistrat o creştere semnificativă a profitului lor net ca urmare a majorării dobânzilor. De exemplu, profitul net al Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, a urcat cu 80% până la 4,2 miliarde de euro în primul semestru, în timp ce rivalul UniCredit a raportat un profit net semestrial de 4,4 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...