Unul dintre generalii pucişti din Niger este un vechi aliat al SUA

Unul dintre cei mai fermi aliaţi pe care Statele Unite se bazau în regiunea Sahel este tocmai unul dintre militarii care au participat la lovitura de stat ce l-a înlăturat de la putere în Niger pe preşedintele pro-occidental Mohamed Bazoum, scrie miercuri cotidianul Wall Street Journal (WSJ), citat de agenţia EFE.
AGERPRES - J, 10 aug. 2023, 08:44
Unul dintre generalii pucişti din Niger este un vechi aliat al SUA

Este vorba despre generalul de brigadă Moussa Salaou Barmou, pe care Statele Unite l-au „curtat timp de 30 de ani” şi căruia i-au oferit acces la prestigioasa Universitate de Apărare Naţională din Washington.

Generalul Barmou ar putea acum să joace un rol cheie în negocierile prin care puterile occidentale încearcă să obţină eliberarea şi reinstalarea preşedintelui Bazoum în funcţie. Dar primele semnale nu sunt favorabile; vicesecretarul american de stat Victoria Nuland s-a întâlnit luni cu acest general şi au avut discuţii pe care ea le-a descris drept „extrem de sincere şi deocamdată foarte dificile”, fără să fi reuşit obţinerea vreunei concesii din partea generalului pucist şi nici măcar posibilitatea de a-l vedea pe preşedintele înlăturat de la putere.

Întrebat de WSJ despre riscul ca Nigerul să piardă ajutorul militar american, generalul Barmou a răspuns fără ezitare: „Dacă acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru suveranitatea noastră, atunci aşa să fie”.

Washingtonul l-a considerat mereu pe acest general ca un aliat al său. WSJ scrie despre numeroase invitaţii care i-au fost adresate lui Barmou să participe la mese sau festivităţi împreună cu ofiţeri ai armatei americane, într-o perioadă când nigerienii, la fel ca celelalte state din Sahel, se îndepărtau de francezi, pe care-i acuză că acţionează „la discreţie” în această regiune fără a se coordona cu guvernele de acolo.

Statele Unite au în Niger un detaşament de circa 1.100 de soldaţi, în baze militare comune cu trupe de elită ale Nigerului care până în urmă cu câteva zile se aflau sub comanda generalului Barmou. Washingtonul a cheltuit circa o jumătate de miliard de dolari pentru ajutorul militar oferit Nigerului, ţară unde a creat o bază de drone în zona oraşului Agadez.

Ani la rând, generalul Barmou a fost un personaj cheie în strategia americană pentru regiunea Sahel, unde Nigerul a devenit un vârf de lance în lupta împotriva grupărilor jihadiste. Dar acum, după lovitura de stat, această poziţie a Occidentului în regiune este în pericol, în timp ce Rusia, prin intermediul grupării Wagner, ameninţă să ocupe golul lăsat de retragerea trupelor franceze din Mali şi Burkina Faso – ţări conduse de junte aliate celei care a preluat puterea în Niger – şi de o eventuală retragere a trupelor SUA din Niger.

Totuşi, tonul relativ moderat în care diplomaţia americană vorbeşte despre puciştii din Niger pare să indice că Washingtonul nu doreşte, cel puţin pentru moment, să rupă toate punţile cu ei şi că încă mizează pe generalul Barmou ca strategia antiteroristă în Sahel să nu eşueze.

Nigerul este în plus al şaptelea producător mondial de uraniu, ceea ce sporeşte importanţa strategică a acestei ţări, care altfel se numără printre cele mai sărace.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă scădere a producției de mașini din România în luna mai
Nouă scădere a producției de mașini din România în luna mai
Raportul ACAROM cu privire la producția de autoturisme a celor două uzine din România - Automobile Dacia și Ford Otosan - arată un nou recul în luna mai. Acesta vine după alte patru luni de......
Ce s-a întâmplat cu salariile românilor – date INS pentru salariile reale, nete şi brute, în aprilie 2026
Ce s-a întâmplat cu salariile românilor – date INS pentru salariile reale, nete şi brute, în aprilie 2026
Câştigul salarial mediu brut a fost, în aprilie 2026, de 9.740 lei, cu 162 lei (-1,6%) mai mic decât cel înregistrat ...
Trump pregăteşte o mutare-şoc pentru Europa. SUA ar putea reduce drastic numărul de avioane şi nave de război pentru operaţiunile NATO în Europa (NYT)
Trump pregăteşte o mutare-şoc pentru Europa. SUA ar putea reduce drastic numărul de avioane şi nave de război pentru ...
SUA intenţionează să reducă semnificativ numărul de avioane şi nave de război pe care le pun la dispoziţie pentru ...
Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari sunt în ţara noastră – date INS T1 2026
Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari sunt în ţara noastră – date INS T1 2026
Pensia medie lunară a fost de 2.934 lei în trimestrul I 2026, în scădere cu 0,8% faţă de trimestrul precedent, iar ...