China este mai puţin atractivă. Şeful Siemens spune că un gigant industrial se uită în alte direcţii pentru noile investiţii

Grupul german de inginerie şi tehnologie Siemens a constatat o modificare a comportamentului de investiţii cu privire la China în rândul unor clienţi, pe fondul creşterii tensiunilor între Washington şi Beijing, a declarat joi directorul general Roland Busch, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 10 aug. 2023, 12:38
China este mai puţin atractivă. Şeful Siemens spune că un gigant industrial se uită în alte direcţii pentru noile investiţii

Potrivit şefului de la Siemens, un gigant industrial cu 311.000 de angajaţi şi ale cărui decizii sunt văzute ca un indicator al stării de sănătate a sectorului industrial global, clienţii sunt din ce în ce mai interesaţi să îşi construiască noile facilităţi în altă parte decât China, scrie Agerpres.

Tensiunile dintre autorităţile de la Washington şi Beijing au crescut după ce miercuri administraţia Biden a anunţat noi restricţii cu privire la investiţiile tehnologice americane în China.

„Nu vedem că clienţii noştri pleacă din China. Dimpotrivă, vedem cum clienţii noştri, locali şi internaţionali, au încredere în piaţa chineză şi rămân acolo”, le-a spus Roland Busch jurnaliştilor. „Fac noi investiţii în China? Aici vedem un trend conform căruia ar merge mai degrabă în alte locuri, pentru a-şi diversifica operaţiunile şi a-şi îmbunătăţi rezilienţa”, a adăugat Roland Busch.

Chiar dacă Siemens investeşte în continuare în China, care este a treia mare piaţă a sa, compania germană cheltuie mai mult şi în alte părţi din Asia, în SUA şi în Europa.

Totuşi, este mult prea devreme de spus care va fi impactul noilor măsuri anunţate de SUA, a apreciat Busch, adăugând că grupul german urmăreşte cu atenţie evoluţiile. „Nu vedem un impact direct asupra Siemens pentru că domeniile vizate nu ne afectează cu adevărat pe noi. Are legătură mai mult cu tehnologia de vârf, semiconductori şi lucruri de genul acesta. Sperăm că declaraţiile administraţiei americane sunt în continuare valabile. Ei au vorbit de ridicarea unui gard îngust dar foarte înalt. Deci ar urma să fie foarte selectivi cu privire la tehnologiile pe care le au în vedere”, a spus Roland Busch

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...