Burduja: Sper ca din 2027-2028 să vedem şi primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră

Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potenţial imens, pe care România nu-l va exploata integral, probabil niciodată, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
AGERPRES - D, 13 aug. 2023, 11:27
Burduja: Sper ca din 2027-2028 să vedem şi primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră

„Undeva în toamna aceasta vom avea o lege pentru exploatarea energiei din surse eoliene în Marea Neagră, după care urmează un proces destul de îndelungat, împreună cu ANRM (Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale n.r) de definire a acestor perimetre de exploatare, plus zona de avize de mediu, de securitate, într-o regiune foarte complicată şi cu toate implicaţiile aferente. Sper ca din 2027-2028 să vedem şi primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră, pentru că acolo Banca Mondială ne spune că avem un potenţial imens, 75 de gigawaţi, un potenţial pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată. Dar oricum, 10-20 de gigawaţi se pot exploata într-un termen de 10-15 ani de acum încolo”, a spus Sebastian Burduja.

El a reamintit că deja, din 17 iulie 2023, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de lege pentru energie eoliană din Marea Neagră şi intenţia este de a se crea acest cadru legislativ bine de la început.

„Dacă avem o legislaţie corectă vor veni şi investiţiile. Dacă nu, am trecut cu toţii prin experienţa legii off-shore care viza exploatarea gazului din Marea Neagră şi ani de zile investitorii au fost blocaţi pentru că nu era un cadru legislativ favorabil, însă Partidul Naţional Liberal a schimbat legea respectivă şi a reuşit să o îndrepte şi avem astăzi o decizie finală de investiţii Neptun-Deep”, a subliniat ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a aprobat schemele de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie din Bulgaria, Germania și Slovenia
Comisia Europeană a aprobat schemele de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie din Bulgaria, Germania ...
Comisia Europeană a aprobat, joi, schemele de ajutor de stat prin care se oferă o reducere temporară a preţurilor energiei electrice pentru întreprinderile mari consumatoare de energie din......
UNSAR: Companiile de asigurări au plătit zilnic despăgubiri de 7 milioane de lei în 2025 în baza polițelor CASCO
UNSAR: Companiile de asigurări au plătit zilnic despăgubiri de 7 milioane de lei în 2025 în baza polițelor CASCO
Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56 de miliarde de lei în 2025, ...
Lege pentru primării şi consilii judeţene – Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturile contractate de autoritățile publice locale
Lege pentru primării şi consilii judeţene – Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturile contractate de autoritățile ...
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede că, pentru anul 2026, plafonul maxim pentru contractarea ...
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Guvernul va gestiona accesul lucrătorilor străini pe piaţa muncii din România printr-o platformă unică naţională, ...