Fondul Exor al familiei Agnelli preia 15% din Philips pentru 2,6 miliarde de euro

Producătorul olandez de tehnologie medicală Koninklijke Philips NV a anunţat luni că fondul de investiţii Exor NV, controlat de familia Agnelli, a preluat o participaţie minoritară la Philips într-o tranzacţie cu o valoare de aproximativ 2,6 miliarde de euro, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 14 aug. 2023, 11:22
Fondul Exor al familiei Agnelli preia 15% din Philips pentru 2,6 miliarde de euro

Exor, o companie de tip holding, a preluat o participaţie de 15% la Philips via achiziţii de acţiuni de pe piaţă precum şi un acord cu o mare instituţie financiară. Cele două companii au precizat că Exor intenţionează să fie un investitor pe termen lung la Philips.

„Investiţia substanţială a Exor este o dovadă a încrederii în transformarea Philips într-o companie producătoare de tehnologie medicală precum şi în creşterea şi potenţialul său”, a declarat preşedintele Philips, Feike Sijbesma.

Odinioară un mare conglomerat industrial, Philips, a vândut cele mai mult din diviziile sale în ultimele două decenii pentru a deveni un producător de tehnologie medicală, precum scanere şi dispozitive de monitorizare a pacienţilor.

Holdingul Exor are un portofoliu de aproximativ 33 de miliarde de euro şi este cel mai mare acţionar la Ferrari, clubul de fotbal Juventus, Stellantis şi CNH Industrial. Familia Agnelli deţine 53% din Exor prin intermediul unei companii separate care poartă numele fondatorului Fiat, Giovanni Agnelli şi care numără printre investitori descendenţii lui Giovanni Agnelli.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său fotovoltaic (PV) de înaltă tensiune de 55 MWp (DC) de la Lazuri, județul......
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...