Odiseea la final – S-a terminat procesul prin care Alpiq cerea despăgubiri 450 de milioane de dolari statului român. Elveţienii au pierdut

Victorie pentru Statul Român la tribunalul arbitral internațional de la Washington. Miza 450 de milioane de dolari. Acțiunea Alpiq împotriva României a fost respinsă definitiv.
Ion Dobreanu - mie, 16 aug. 2023, 09:15
Odiseea la final - S-a terminat procesul prin care Alpiq cerea despăgubiri 450 de milioane de dolari statului român. Elveţienii au pierdut

La data de 11 august 2023, un comitet ad hoc desemnat în conformitate cu regulile Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții de la Washington (ICSID) a emis decizia de respingere a acțiunii în anulare depusă de Alpiq AG Elveția (Alpiq) împotriva Statului Român, reprezentat în proces de Ministerul Energiei.

Prin această soluție a fost menținută hotărârea din data de 9 noiembrie 2018, prin care pretențiile Alpiq au fost respinse în totalitate, considerând nefondată solicitarea Alpiq de a primi despăgubiri în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari pentru denunțarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica.

Hotărârea pronunțată de comitetul ad hoc, format din trei arbitri, obligă Alpiq la plata cheltuielilor de judecată și marchează soluționarea definitivă a litigiului arbitral în favoarea Statului Român.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: „Salutăm hotărârea definitivă a tribunalului arbitral internațional de la Washington, ICSID, care aduce României o binemeritată victorie la peste opt ani de la startul procedurii arbitrale. Statul român a avut o conduită corectă și și-a respectat obligațiile asumate fără a încălca drepturile investitorului Alpiq, iar soluția pronunțată la Washington certifică acest fapt. Mulțumim pe această cale echipelor de avocați de la Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații pentru suportul juridic acordat pe parcursul acestui proces arbitral complex. ”.

Prin acțiunea arbitrală Alpiq AG v. Romania (ARB/14/28) promovată în fața tribunalului arbitral ICSID și inițiată în data de 17 noiembrie 2014, compania-mamă a traderilor de energie Alpiq solicitase obligarea României la plata a peste 450 de milioane $ cu titlu de despăgubiri, pretinzând încălcări ale drepturilor sale legat de deschiderea procedurii de insolvență a SPEEH Hidroelectrica SA și denunțarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie încheiate de către traderii Alpiq cu SPEEH Hidroelectrica SA. Alpiq afirmase că România a nesocotit drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investiții dintre România și Elveția (BIT, 1993) și Tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994), invocând, printre altele, motive precum exproprierea investiției și încălcarea obligației statului de a acorda un tratament just și echitabil.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...