Aproape 4.000 de persoane din Tenerife au fost evacuate din locuințele lor ca urmare a incendiilor violente de vegetație

Pompierii au continuat joi lupta cu un incendiu de vegetaţie izbucnit într-un parc naţional dintr-o regiune muntoasă a insulei spaniole Tenerife, care a determinat autorităţile să evacueze cel puţin 3.800 de persoane, informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 17 aug. 2023, 19:01
Aproape 4.000 de persoane din Tenerife au fost evacuate din locuințele lor ca urmare a incendiilor violente de vegetație

Incendiul a cuprins 31 de kilometri de vegetaţie uscată de pe ambele flancuri ale unor ravene abrupte din apropierea vulcanului de pe muntele Teide – cel mai înalt vârf din Spania – împiedicând accesul în regiune şi acoperind mare parte din insulă în nori de fum şi cenuşă.

”Când ieşi afară începi să te sufoci. E ca şi cum ai avea ceva blocat în gât”, a spus Alba Gil, de 37 de ani, rezidentă a satului La Esperanza, unde autorităţile le-au ordonat cetăţenilor să rămână în locuinţe din cauza fumului dens. Ea şi familia ei au mers la culcare abia la ora 4:00, îngrijoraţi de flăcările înalte de pe munte.

Incendiul, care a izbucnit miercuri, a ars 2.600 de hectare de teren.

”Noaptea a fost foarte dificilă… este cel mai complex incendiu cu care ne-am confruntat în Insulele Canare în ultimii 40 de ani”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul regiunii, Fernando Clavijo.

Canicula şi uscăciunea din vara aceasta au contribuit la incendii neobişnuit de severe în Europa şi în vestul Canadei. Insula Maui din Hawaii a fost de asemenea lovită de incendii care au dus la moarte a cel puţin 106 persoane, a forţat zeci de mii de rezidenţi şi turişti să-şi evacueze locuinţele şi a devastat staţiunea istorică Lahaina.

Potrivit unor oameni de ştiinţă, schimbările climatice cauzate de utilizarea combustibililor fosili determină episoade mai frecvente şi mai intense de vreme extremă.

Pedro Martinez, şeful serviciilor de urgenţă din Tenerife, a spus că flăcările s-au extins spre nord şi spre o vale unde sunt localizate mai multe locuri de campare.

În timp ce o parte din rezidenţi au fost evacuaţi ca măsură de precauţie, oameni din alte câteva localităţi au primit ordin să rămână în locuinţe, restricţii ce vizează alţi 3.500 de persoane.

Un penitenciar şi un centru pentru primirea migranţilor se află în zonele vizate de restricţiile de circulaţie, a precizat Clavijo.

Protecţia civilă a evacuat 1.294 de persoane din locuinţe în municipalitatea El Rosario, iar joi, 1.525 din zona La Orotava, numărul total al evacuaţilor ajungând la 3.800 de persoane. Sunt preconizate evacuări suplimentare.

Autorităţile au mobilizat 17 aeronave şi 350 de pompieri şi militari. Un bombardier cu apă suplimentar a fost trimis de pe continent.

Accesul către zonele muntoase din insulă, inclusiv muntele Teide, o destinaţie preferată de turişti, au fost închise pentru a preveni incidente suplimentare.

Cele două aeroporturi din Tenerife operează normal, a precizat operatorul spaniol Aena.

Un val de caniculă care s-a abătut săptămâna trecută asupra Insulelor Canare a accentuat ariditatea din regiune, sporind riscul de incendii de vegetaţie.

Sursa foto: Captură video YouTube.com/The Guardian

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...