Rusia anunţă că drone ucrainene au atacat trei regiuni

Rusia a anunţat că drone ucrainene au lovit duminică trei regiuni separate, rănind cinci persoane şi forţând două dintre aeroporturile Moscovei să devieze zborurile pentru scurt timp, informează Reuters.
AGERPRES - D, 20 aug. 2023, 11:38
Rusia anunţă că drone ucrainene au atacat trei regiuni

Regiunile Rusiei Kursk şi Rostov, care ambele se învecinează cu Ucraina, au raportat lovituri de drone, în timp ce Ministerul rus al Apărării a anunţat că a bruiat o dronă ucraineană în regiunea Moscovei, forţând-o să se prăbuşească într-o zonă nepopulată.

Organismul de control al aviaţiei din Rusia a anunţat că a oprit pentru scurt timp zborurile către aeroporturile Vnukovo şi Domodedovo ale oraşului, ca răspuns.

„În jurul orei 4.00 dimineaţă (1.00 GMT), o încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu o dronă asupra infrastructurii Moscovei şi regiunii Moscova a fost dejucată”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de France Presse.

„Nu au fost victime sau pagube”, a precizat ministerul. Guvernatorul regiunii Kursk a declarat că 5 persoane au fost uşor rănite şi un incendiu a izbucnit după ce o dronă a lovit gara oraşului cu acelaşi nume. O dronă „s-a prăbuşit pe acoperişul gării, după care a izbucnit un incendiu” ce „a fost stins la 3.46 (0.46 GMT)”, a spus Roman Starovoit.

„Acoperişul, faţada şi prima platformă au fost avariate. În plus, în urma undei de şoc, sunt pagube în sala de aşteptare şi în tunelul pietonal”, s-a plâns el pe aplicaţia Telegram, citat de AFP. Starovoit, responsabil al acestei regiuni situate la graniţa cu Ucraina, a dat asigurări că 50 de persoane se aflau la faţa locului în momentul atacului.

Guvernatorul regiunii Rostov a anunţat la rândul său că nu sunt răniţi sau pagube. Loviturile de drone ucrainene atât în regiunile de graniţă, cât şi asupra capitalei Rusiei au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimele luni, raportate de asemenea în districtul financiar al Moscovei.

În mai, Rusia a anunţat că două drone ucrainene au încercat să atace Kremlinul. De obicei, Ucraina nu comentează cine este în spatele atacurilor pe teritoriul Rusiei, deşi oficialii şi-au exprimat în mod public satisfacţia în legătură cu aceasta, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...