România în Schengen – Stroe: În mod obligatoriu trebuie să insistăm pentru a schimba opinia Austriei despre aderare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că autorităţile române trebuie să insiste, în mod obligatoriu, pentru a schimba opinia Austriei cu privire la aderarea la spaţiul Schengen.
AGERPRES - mie, 23 aug. 2023, 13:34
România în Schengen - Stroe: În mod obligatoriu trebuie să insistăm pentru a schimba opinia Austriei despre aderare

„În mod obligatoriu, aş spune, trebuie să insistăm pentru a schimba această opinie (a Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen). Practic, dacă e să ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat anul trecut, depindem de această poziţie inflexibilă, cel puţin până în momentul de faţă, a Austriei şi suntem obligaţi să facem orice fel de demers pentru a modifica acest lucru. Dacă se modifică lucrul acesta, cu siguranţă, vom accede în Schengen foarte rapid”, a afirmat Stroe la sediul central al PNL, întrebat dacă sunt şanse să fie schimbată poziţia Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen, scrie Agerpres.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, se întâlneşte, miercuri, la Viena, cu omologul său austriac, Gerhard Karner, a informat MAI.

Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen a fost respinsă, la finalul anului trecut, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Ţărilor de Jos.

Te-ar mai putea interesa și
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea ...
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială cu alimente şi biodiversitatea, în timp ce soluţiile dovedite pentru a......
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, ...
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, ...