Ajutor de 33,9 milioane de euro pentru România, în urma daunelor cauzate de seceta severă în 2022, de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a propus miercuri un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistenţă României în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - mie, 23 aug. 2023, 15:59
Ajutor de 33,9 milioane de euro pentru România, în urma daunelor cauzate de seceta severă în 2022, de la Comisia Europeană

Asistenţa FSUE poate acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecţii pentru populaţie, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare. Operaţiunile de urgenţă şi de redresare pot fi finanţate retroactiv de FSUE, începând din prima zi a dezastrului, scrie Agerpres.

„În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice şi al unor dezastre naturale cu o frecvenţă şi o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenţia, adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esenţiale, asistenţa FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE şi nu se opreşte la frontierele sale. Miercuri, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Propunerea Comisiei necesită aprobarea autorităţii bugetare, iar CE nu se poate antepronunţa cu privire la avizul acesteia.

După aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, CE va proceda la elaborarea deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenţei FSUE. Odată adoptată decizia, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranşă.

FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor şi reprezintă o expresie concretă a solidarităţii UE. El sprijină statele membre şi ţările candidate prin oferirea unei contribuţii financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Începând din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgenţele majore de sănătate publică.

FSUE a fost creat după inundaţiile grave care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002, în principal pentru a sprijini operaţiunile de urgenţă şi de redresare ale ţărilor eligibile în urma producerii unor dezastre naturale.

Între 2002 şi 2022, FSUE a mobilizat în total peste 8,2 miliarde de euro pentru intervenţii în 127 de dezastre (107 dezastre naturale şi 20 de urgenţe sanitare) în 24 de state membre (plus Regatul Unit) şi în 3 ţări în curs de aderare (Albania, Muntenegru şi Serbia).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...