Traficul se desfășoară din nou pe ambele sensuri ale Podului Prieteniei de la Giurgiu

La nu mai puțin de 16 ore după ce un tir din Turcia a lovit parapetul podului şi a blocat circulaţia, traficul a fost redeschis pe ambele sensuri de mers. Vehiculele grele au însă de așteptat peste trei ore.
Ion Dobreanu - mie, 23 aug. 2023, 19:52
Traficul se desfășoară din nou pe ambele sensuri ale Podului Prieteniei de la Giurgiu

Reparaţiile la Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse au fost finalizate în după-amiaza zilei de 23 august 2023, după ce un tir din Turcia a lovit parapetul podului şi a blocat circulaţia pe ambele sensuri de mers. La aproximativ 16 ore de la producerea accidentului, circulaţia se desfăşoară din nou pe ambele benzi, dar tirurile care ies din ţară, prin PTF Giurgiu, au de aşteptat 240 de minute la controlul de frontieră.

„Începând cu ora 18.20 s-au finalizat lucrările de reparaţie la parapetul Podului Prieteniei, lovit în noaptea de marţi spre miercuri, de un tir, iar circulaţia se desfăşoară pe ambele sensuri de mers”, a anunțat ITPF Giurgiu.

În dimineața zilei de 23 august, în jurul orei 3.00, un autocamion înmatriculat în Turcia care transporta piese auto şi care se deplasa pe sensul de ieşire din România, a lovit un rost de dilatare din componenta Podului Prieteniei, aflat pe partea bulgară, în urma exploziei unei anvelope.

Şoferul a pierdut controlul asupra ansamblului rutier, lovind parapetul podului, ceea ce a dus la blocarea traficului pe ambele sensuri de mers și la sute de minute de aștetare pentru cei care tranzitau zona.

Din cauza faptului că rezervorul tirului s-a spart şi au existat scurgeri de carburant la faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale din cadrul ISU Giurgiu, utilaje din Bulgaria pentru eliberarea carosabilului şi echipe de muncitori care au lucrat la repararea parapetului rupt.

Traficul a fost blocat total pe ambele sensuri de mers de la producerea accidentului şi până la orele 10.00 când circulaţia a fost reluată pe o singură bandă.

Potrivit Poliţiei de frontieră, camioanele care ies din România, prin PTF Giurgiu au de aşteptat 240 de minute, iar cele care intră în România, 30 de minute. Pentru autoturisme, timpul de aşteptare este de circa 30 de minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA anunţă o nouă serie de lovituri împotriva Iranului
Armata SUA anunţă o nouă serie de lovituri împotriva Iranului
Armata americană a anunţat duminică seara că a lansat o nouă serie de atacuri împotriva Iranului pentru a-l împiedica să atace nave în Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP...
CEO-ul FlowX.AI, care lucrează cu Banca Transilvania și BNP Paribas: Directorii din bănci folosesc deja zilnic ChatGPT. Acum vor AI pentru întreaga organizație. Băncile viitorului nu vor avea AI, ci vor fi AI
CEO-ul FlowX.AI, care lucrează cu Banca Transilvania și BNP Paribas: Directorii din bănci folosesc deja zilnic ChatGPT. ...
Băncile viitorului nu vor mai folosi inteligența artificială ca pe un instrument, ci încep să își construiască o ...
Dallbogg, bulgarii falimentari care au vândut 200.000 RCA șoferilor români fără să achite daunele au pierdut procesul cu firma care i-a adus în România. Invocau un document ASF  ca să nu achite nici comisionul
Dallbogg, bulgarii falimentari care au vândut 200.000 RCA șoferilor români fără să achite daunele au pierdut procesul ...
Dallbogg, societate de asigurări din Bulgaria care și-a pierdut recent licența de funcționare și fusese deja interzisă ...
Firmele private sunt tot mai mult sub risc de insolvență, cele de stat prosperă. BNR:  Zona IMM pierde rapid capital, cea de stat face profit mai mare
Firmele private sunt tot mai mult sub risc de insolvență, cele de stat prosperă. BNR: Zona IMM pierde rapid capital, ...
BNR arată în Raportul de Stabilitate că marja de profit a IMM-urilor s-a redus, că au crescut costurile cu salariile ...