Prigojin, liderul Wagner, ucis într-un accident de avion

Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, la originea unei rebeliuni în iunie, adjunctul său şi ceilalţi opt pasageri au murit în urma prăbuşiri unui avion privat de dimensiuni mici, miercuri, în Rusia, relatează AFP.
AGERPRES - J, 24 aug. 2023, 08:50
Prigojin, liderul Wagner, ucis într-un accident de avion

Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia Rosaviatsia a confirmat miercuri că Evgheni Prigojin se afla la bordul avionului care efectua o cursă Moscova-Sankt Petersburg şi care s-a prăbuşit în regiunea Tver, toate persoanele aflate la bord fiind decedate.

„Potrivit companiei aeriene, la bordul avionului Embraer – 135 se aflau următorii pasageri”, a indicat Rossaviatsia, citând numele Prigojin, dar şi pe cel al principalului comandant al grupării Dmitri Utkin.

„La bord erau zece persoane, între care trei membri ai echipajului. Potrivit primelor informaţii, toate persoanele aflate la bord au decedat”, a indicat anterior pe Telegram Ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă.

Avionul Embraer Legacy s-a prăbuşit în apropierea satului Kujenkino, din regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, a indicat de asemenea ministerul.

A fost deschisă o anchetă pentru „încălcarea reglementărilor de securitate în transportul aerian”. „O echipă de anchetatori a fost trimisă la faţa locului (…) pentru a stabili cauzele producerii accidentului”, a indicat într-un comunicat Comitetul de anchetă rus.

Potrivit Rosaviatsia, avionul aparţinea societăţii MNT-Aero, specializată în transporturi comerciale.

În timp ce operaţiunile de căutare continuau, preşedintele Vladimir Putin a ţinut un discurs cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la bătălia de la Kursk în cel de-al Doilea Război Mondial, vizitând această regiune din sud-vestul Rusiei, la graniţa cu Ucraina.

Fără să menţioneze accidentul de avion, Putin a salutat în faţa mulţimii „devotamentul „şi „loialitatea” soldaţilor ruşi în Ucraina, care „luptă cu curaj şi hotărâre”.

Luni seara, Prigojin a apărut într-un videoclip postat de grupuri apropiate Wagner pe reţelele de socializare, unde afirma că se află în Africa.

Într-un peisaj deşertic şi înarmat cu o puşcă de asalt, el a spus că acţionează pentru a „face Rusia şi mai mare pe toate continentele şi Africa şi mai liberă”.

Evgheni Prigojin s-a aflat la originea unei rebeliuni în iunie împotriva Statului Major rus şi a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, condusă de oamenii săi care au capturat pentru scurt timp obiective militare din sudul Rusiei înainte de a se îndrepta spre Moscova.

În Ucraina, el s-a remarcat în timpul bătăliei îndelungate şi sângeroase pentru oraşul Bahmut, est, unde oamenii săi, recrutaţi în special din închisorile ruseşti, au capturat oraşul, în luna mai, cu preţul unor pierderi grele.

În timpul acestei bătălii, conflictul cu înalţi oficiali militari ruşi a escaladat, Prigojin acuzându-i de incompetenţă şi de faptul că nu i-au livrat suficientă muniţie.

Grupul de mercenari Wagner este de asemenea prezent în mai multe ţări africane, între care Republica Centrafricană, Mali sau Libia.

În iulie, Vladimir Putin a afirmat că le-a propus luptătorilor Wagner să treacă sub comanda unei alte persoane din armată, dar liderul lor Prigojin a refuzat oferta.

Te-ar mai putea interesa și
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii ...
Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca, crește cu aproximativ 20% prezența angajaților la birou în rândul companiilor......
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de ...
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG şi a anulat decizia premierului interimar Ilie ...
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
Sistemul național turc de gestionare a luptei ADVENT a fost exportat pentru prima dată către un stat membru al NATO, după ...