Chimcomplex Borzeşti, proiect pentru o centrală pe gaz care va furniza agent termic în Râmnicu Vâlcea

Chimcomplex Borzeşti a semnat contractul de finanţare şi este în curs de implementare a etapei a doua pentru proiectul „Cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Râmnicu Vâlcea”.
Ion Dobreanu - J, 24 aug. 2023, 20:42
Chimcomplex Borzeşti, proiect pentru o centrală pe gaz care va furniza agent termic în Râmnicu Vâlcea

Proiectul vizează realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă care să deservească municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2026. Valoarea totală a proiectului este de 689,394 milioane de lei, din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă este de 405 milioane de lei.

Implementarea proiectului de către Chimcomplex Borzeşti în localitatea Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, se face în perioada 27.01.2023 – 31.12.2025.

Proiectul este cofinanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă Pilonul I. Tranziţie verde – Componenta C6 Energie Măsura de investiţii 3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde.

Obiectivele proiectului sunt: reducerea cu 84.468 tCO2 /an a gazelor cu efect de seră la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, creşterea capacităţii instalate în cogenerare de înaltă eficienţă cu 108 MW, reducerea consumului anual de energie primară cu 418.105 MWh prin realizarea unei capacităţi de producţie pe gaz de 108 MW, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea într-o perioadă de 36 luni de la semnarea contractului de finanţare.

„Proiectul propus contribuie pozitiv la atenuarea provocărilor cu care se confruntă România în tranziţia de la sursele de energie pe bază de cărbune şi lignit, în mod specific, asigurând alimentarea cu energie termică a municipiului Rm. Vâlcea, în condiţii de eficienţă energetică competitivă la nivel european”, arată oficialii Chimcomplex.

Te-ar mai putea interesa și
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
Beijingul le-a recomandat joi cetăţenilor chinezi care călătoresc în SUA să dea de dovadă de prudenţă la intrarea pe teritoriul american şi să evite să sosească în Statele Unite prin......
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Populaţia României ar urma să scadă cu aproximativ un sfert (24,3%), de la 19,04 milioane de locuitori la 1 ianuarie ...
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
Un organism internaţional co-prezidat de laureatul premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, a pledat joi pentru ...