An agricol bun pentru România. „Avem la grâu o medie de 5.000 kg/hectar, peste anul trecut”, spune Ministrul Agriculturii

România a înregistrat o recoltă bună la grâu în acest an, cu o medie de 5.000 de kg/ha, ceea ce înseamnă că producţia totală este mai mare decât cea obţinută anul trecut, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
AGERPRES - D, 27 aug. 2023, 12:32
An agricol bun pentru România.

„Este un an agricol bun. Avem la grâu o medie de 5.000 kg pe hectar, ceea ce înseamnă o producţie un pic mai mare faţă de anul trecut. Este o realitate, toată lumea ştie că a fost un an agricol bun la grâu. Sunt producţii bune la culturile de toamnă, mai mari ca în anul 2022. Vom avea o conferinţă de presă în luna septembrie când vom anunţa toate datele”, a precizat Barbu pentru Agerpres.

În ceea ce priveşte culturile însămânţate în primăvară, seceta a afectat culturile de porumb şi floarea soarelui, până în prezent raportările din teritoriu consemnând doar o suprafaţă de 4.500 hectare.

„Seceta a fost mult mai puternică în această perioadă, iar culturile însămânţate în primăvară au fost afectate. În momentul de faţă avem o raportare de la comisiile constituite la nivel de prefect, prin comitetele de situaţii de urgenţă, de aproape 4.500 de hectare afectate de secete, la culturile de primăvară, prin procese verbale încheiate de către autorităţile competente care fac evaluarea. Deocamdată nu este o suprafaţă mare la nivelul României. Acum aşteptăm, dar noi vom comunica toate datele, nu ţinem lucrurile acestea secrete. Încercăm să găsim resursele financiare, să-i ajutăm pe aceşti fermieri. Mai mult, aşteptăm procesele verbale şi pe partea de legumicultură, acolo unde fenomenele extreme au produs anumite ravagii. Vorbim de zonele Matca, vorbim de Olt, zona Strejeşti, aşteptăm evaluările şi bineînţeles că vom veni în sprijinul fermierilor şi al legumicultorilor români. I-am rugat foarte mult pe prefecţi, cât şi pe primari ca valoarea sprijinului pentru despăgubiri să fie transpusă direct prin procesul verbal de constatare, astfel încât să nu se mai facă diferenţe pe anumite zone”, a adăugat şeful de la Agricultură.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), România a obţinut anul trecut o producţie de cereale pentru boabe de 18,84 milioane tone, în scădere cu peste 32% faţă de 2021, când s-au raportat 27,79 milioane de tone.

În ceea ce priveşte producţia de grâu, aceasta a fost de 8,68 milioane de tone, în scădere cu aproape 18% faţă de cele 10,43 milioane de tone obţinute în 2021 şi o medie de 4.004 kg/ha. La porumb boabe, recolta a scăzut la 8,04 milioane de tone, de la 14,82 milioane de tone raportate în 2021, acesta fiind afectată semnificativ din cauza secetei. Randamentul a fost de numai 3.298 kg/ha în 2022.

România s-a situat anul trecut, comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene, pe primul loc la suprafaţa cultivată cu porumb boabe şi pe locul doi la producţia realizată, după Franţa. La grâu, a-a clasat pe locul cinci la suprafaţa cultivată după Franţa, Germania, Polonia şi Spania şi pe locul patru la producţia realizată după Franţa, Germania şi Polonia.

Te-ar mai putea interesa și
„Risipa” de resurse provoacă pierderi de peste 25 de trilioane de euro pe an, aproape o treime din Produsul Intern Brut global – raport Delloite
„Risipa” de resurse provoacă pierderi de peste 25 de trilioane de euro pe an, aproape o treime din Produsul ...
Economia mondială pierde, anual, peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din Produsul Intern Brut global, din cauza utilizării ineficiente a resurselor, relevă un raport de specialitate,......
Anchetă la un gigant fintech. Suspiciuni de spălare de bani prin transferuri bancare prin Wise
Anchetă la un gigant fintech. Suspiciuni de spălare de bani prin transferuri bancare prin Wise
Justiţia belgiană a confirmat luni că efectuează o anchetă asupra gigantului Wise Europe pentru suspiciuni de spălare ...
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea ...
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va fi gata colosul din Jeddah, Arabia Saudită | FOTO şi VIDEO
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va ...
Turnul Jeddah a depăşit 100 de etaje şi 400 de metri, iar Saudi Binladin Group, principalul contractor al proiectului, ...