Fechet: Garda de Mediu a comunicat că nu a primit nicio sesizare privind activitatea staţiei GPL

Garda de Mediu Dâmboviţa a comunicat că nu a primit nicio sesizare privind activitatea staţiei GPL care a explodat la Crevedia, a afirmat miercuri, la Titu, ministrul Mediului, Mircea Fechet.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 15:10
Fechet: Garda de Mediu a comunicat că nu a primit nicio sesizare privind activitatea staţiei GPL

„Ministerul (…), prin Agenţia Naţională pentru protecţia Mediului, a fost notificat în legătură cu sistarea activităţii respectivei societăţi comerciale. Cu alte cuvinte, ni s-a adus la cunoştinţă că acolo nu se mai desfăşoară nicio activitate economic. (…) În măsura în care ar fi existat acţiuni tematice de control sau în măsura în care ar fi existat sesizări de la cetăţeni cu anumite episoade de poluare (…), bineînţeles că Garda de Mediu ar fi trebuit să controleze şi să constate măsura în care se confirmă sau nu respectivele sesizări. Din informaţiile pe care le am până la acest moment, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu a comunicat că nu a primit nicio astfel de sesizare”, a declarat ministrul Mediului.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a anunţat, pe 27 august, că fosta staţie GPL din Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproximativ trei ani, menţionând că acesta figura în acte cu un rezervor de 5.000 de litri şi o pompă.

Potrivit instituţiei, fosta staţie GPL nu ar mai fi trebuit să funcţioneze din data de 14 octombrie 2020, după ce titularul a notificat APM Dâmboviţa, prin adresa nr. 13425/14 octombrie 2020, cu privire la încetarea activităţii în punctul de lucru din comuna Crevedia.

ANPM preciza că notificarea pentru încetarea activităţii a fost înregistrată cu şapte luni înaintea expirării documentului, dată de la care nu a mai fost solicitată nicio viză anuală şi, astfel, autorizaţia de mediu pentru acel punct de lucru şi-a încetat valabilitatea încă de atunci.

Te-ar mai putea interesa și
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție de 3,4 milioane de dolari în VoicePatrol, alături de Impact Ventures,......
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...