Szijjarto: Guvernul ungar nu va ceda în faţa presiunilor privind finanţarea livrărilor de arme pentru Ucraina

Guvernul ungar se aşteaptă, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană ce are loc joi la Toledo, la ''mari presiuni'' referitoare la propunerea europeană de a finanţa livrări suplimentare de arme pentru Ucraina, dar nu ''va ceda înaintea îndeplinirii condiţiilor sale'', a afirmat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, informează MTI.
AGERPRES - J, 31 aug. 2023, 12:47
Szijjarto: Guvernul ungar nu va ceda în faţa presiunilor privind finanţarea livrărilor de arme pentru Ucraina

Înaintea reuniunii, Szijjarto a spus că şeful diplomaţiei europene Josep Borrell i-a solicitat o întâlnire, singuri sau în prezenţa ministrului de externe ucrainean Dmitro Kuleba, pentru a discuta despre poziţia Budapestei privind ”trimiterea a zeci de miliarde de euro suplimentare către Ucraina”.

”Evident, noi nu vom ceda astăzi în faţa presiunilor. Atât timp cât nu este prezentată o evidenţă clară şi detaliată asupra modului în care s-au cheltuit aproximativ 50-70 de miliarde de euro trimise Ucrainei până acum şi atât timp cât banca OTP nu este scoasă de pe aşa-numita listă a sponsorilor războiului întocmită de Ucraina aprobarea finanţării de armament sau orice altceva pentru Ucraina este exclusă”, a spus şeful diplomaţiei ungare.

Peter Szijjarto a adăugat că se aşteaptă ca la reuniunea de la Toledo toată lumea să vorbească despre război şi că el va fi singurul participant care va vorbi despre pace. ”Este evident că fiecare zi şi fiecare transport cu arme sporesc pericolul escaladării şi noi lucrăm pentru a împiedica acest lucru”, a afirmat demnitarul ungar.

Referitor la recenta lovitură de stat din Gabon, subiect care se va afla pe agenda reuniunii, Szijjarto a subliniat că orice astfel de eveniment creşte instabilitatea, ceea ce poate avea ca rezultat noi valuri de migranţi. ”Iată de ce Uniunea Europeană ar trebui să înceapă să vorbească în mod clar şi să renunţe la politica pro-migraţie, afirmând clar că în Europa se poate intra doar legal”, a explicat el.

În opinia sa, menţinerea politicii actuale privind migraţia ar putea avea ca rezultat o presiune asupra Europei ce va fi extrem de dificil de combătut şi va presupune eforturi enorme din partea ţărilor pentru a apăra frontierele externe ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi din Yemen anunță începerea unei blocade maritime împotriva Arabiei Saudite
Rebelii Houthi din Yemen anunță începerea unei blocade maritime împotriva Arabiei Saudite
Rebelii Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au declarat luni o blocadă maritimă împotriva Arabiei Saudite, în urma unei confruntări între cele două părţi săptămâna trecută, relatează......
Comisia Europeană a amendat AliExpress cu 550 de milioane de euro pentru încălcarea DSA. Compania are trei luni să intre în legalitate
Comisia Europeană a amendat AliExpress cu 550 de milioane de euro pentru încălcarea DSA. Compania are trei luni să intre ...
Comisia Europeană a amendat astăzi AliExpress cu 550 de milioane de euro pentru încălcarea obligațiilor sale în temeiul ...
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat anomalii
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat ...
Comparația între ROBOR și LIBOR pe fondul acuzațiilor de manipulare a acestor piețe este neavenită, modalitatea e stabilire ...
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică ...