Primar Braşov: Încălzirea centralizată ar putea deveni atractivă, dar depinde de acordarea subvenţiilor

Încălzirea centralizată ar putea să devină atractivă pentru populaţie, însă aceasta depinde de nivelul subvenţiilor şi de cât timp acestea vor putea fi acordate, este de părere primarul Braşovului, Allen Coliban.
AGERPRES - mie, 06 sept. 2023, 11:36
Primar Braşov: Încălzirea centralizată ar putea deveni atractivă, dar depinde de acordarea subvenţiilor

Conform acestuia, pentru ca un sistem centralizat de încălzire să fie competitiv la nivelul pieţei astfel încât să fie mai atractiv decât cel în regim propriu, trebuie avut în vedere nivelul subvenţiei acordate de Guvern şi autorităţile locale, scrie Agerpres.

Primarul Braşovului a subliniat că, în prezent, cheltuielile semnificative cu acest sistem, la Braşov, sunt cauzate de faptul că abonaţii sunt disparaţi, ceea ce duce la pierderi însemnate. De aceea, în opinia edilului, reintroducerea acestui sistem poate fi luată în calcul numai dacă se înfiinţează puncte de producere locale, centrale de cartier, astfel încât transportul energiei să fie pe distanţe cât mai mici, pentru a se reduce pierderile.

„După aceea, va trebui să ne uităm la eficientizarea sistemului prin modul în care producem energie în acest sistem. Nu mai este eficient să facem o singură centrală termică a oraşului, ci mai multe puncte, mai multe centrale de cartier, în care putem combina cogenerarea pe gaz cu sistemele alternative. Discutăm deja şi în Braşov despre pompe de căldură, folosim acest sistem în proiectul spitalului regional, putem să-l folosim şi în cartiere şi pentru dezvoltatori. Şi mă bucur că avem dezvoltatori imobiliari care deja au discutat cu furnizorul public de energie conectarea noilor lor cartiere”, a declarat Allen Coliban, la FOV Braşov.

Totodată, el a menţionat problema eventualei extinderi a duratei acordării subvenţiilor.

„Despre competitivitate putem să discutăm şi acum, însă problema este în cât timp putem să reducem subvenţia din banii publici. Putem discuta pe cifre şi ar trebui să avem o astfel de discuţie aplicată pentru că depinde foarte mult de planurile de dezvoltare şi de noile dezvoltări. Dacă noi am reuşi să finalizăm racordarea instituţiilor şi clădirilor publice – şi avem o investiţie mare în acest sens prin racordarea Spitalului judeţean, deja ne apropiem de zona de break even (când costurile sunt egale cu profitul – n.r.) din ce spun specialiştii de la Serviciul Public Local de Termoficare”, a afirmat edilul braşovean.

Pe de altă parte, el a adus în discuţie şi problema de mentalitate legată de încălzirea în sistem centralizat.

„România are o problemă de mentalitate referitor la sistemul de încălzire centralizată, mai ales aferentă perioadei de dinainte de anii ’90, dar şi în perioada de după. Am suferit cu toţii de frig în blocuri în copilărie, este important să depăşim această barieră şi, totodată, să construim încredere în capacitatea publică de a oferi o încălzire centralizată de calitate şi prin toate investiţiile pe care le facem cred că am iniţiat deja acest lucru. Inclusiv înainte de ’90, Braşovul nu a avut o reţea care să acopere întregul oraş, acum avem câteva dintre capetele disfuncţionale şi au fost complet debranşate, iar pentru astfel de situaţii va trebui să facem o analiză sectorială în zonă pentru a identifica varianta cea mai bună şi dacă există acceptanţă şi nevoie din partea populaţiei. (…) Important este să pornim de la o viziune şi aceasta să fie reintroducerea sistemului de încălzire centralizată, dar cu puncte de producere locale şi cu distanţe cât mai mici astfel încât să reducem pierderile”, a spus Coliban.

Guvernul ia în calcul o nouă extindere a perioadei în care operatorii sistemelor centralizate de încălzire să primească subvenţii de la Primării. Termenul ar fi jumătatea anului 2028. Ultima prelungire a fost aprobată de către Guvern în urmă cu doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...