Guvernul ar putea îngheţa salariile şi pensiile până în semestrul II din 2012

Guvernul ia în calcul elaborarea unui proiect de buget pentru anul viitor care să nu includă nicio majorare de salarii şi pensii cel puţin până în al doilea semestru din 2012, datele economice urmând să fie reanalizate la finele lunii iunie pentru eventuale creşteri în partea a doua a anului viitor
Economica.net - mie, 26 oct. 2011, 12:34

„Una dintre variantele luate în calcul cu grad mare de posibilitate este ca proiectul de buget pentru anul viitor să nu includă pentru început, cel puţin până în semestrul II, nicio majorare de salarii şi pensii, urmând ca la sfârşitul lunii iunie 2012 să fie efectuată o nouă analiză a situaţiei economice, pe baza căreia să se decidă dacă pot fi aplicate în lunile rămase astfel de majorări, în funcţie de prognoza de venituri de la acel moment”, au declarat surse oficiale, conform Mediafax.

Potrivit acestora, recomandarea transmisă Guvernului de către Comisia Europeană (CE), pe „căi neoficiale”, este ca proiecţia bugetară să fie construită pe o creştere economică de circa 2% din PIB şi un deficit sub 3%, inclusiv pierderile companiilor de stat.

Legea responsabilităţii fiscale interzice efectuarea de majorări salariale cu şase luni înainte de alegeri, dar Guvernul ar putea justifica o eventuală derogare de la lege în 2012, an electoral, prin faptul că în cazul bugetarilor nu este vorba de majorări, ci de recuperări de salarii.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...