Ramona Mănescu: Consultantul pentru privatizarea CFR Marfă va fi selectat până la finele lui februarie

Consultantul pentru privatizarea companiei CFR Marfă ar putea fi selectat până la finele lunii februarie 2014, potrivit ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu.
Economica.net - D, 15 dec. 2013, 12:26

‘Ar fi de preferat ca acest consultant să aibă pe de o parte o experiență dovedită în transporturi. Din punctul meu de vedere, consultantul ar trebui să fie un consultant de nivel internațional, un jucător mare, să aibă experiență în transporturi, să aibă experiență în astfel de tranzacții, privatizări, achiziții și acest consultant, în afară de faptul că trebuie să creeze această poveste a companiei în așa fel încât să poată fi vândută cât mai bine și să putem obține un preț cât mai bun, aș vrea ca acest consultant să fie și un consultant care să poată să vină cu soluții pentru rentabilizarea, restructurarea companiei, împreună cu managementul privat, în așa fel încât compania, atunci când va fi privatizată, să arate altfel, măcar să nu mai fie pe pierdere’, a declarat ministrul Transporturilor, într-o emisiune difuzată duminică de Pro TV.

Procedura de privatizare a companiei CFR Marfă a fost reluată, iar termenul de finalizare este mai 2015.

Privatizarea CFR Marfă a eșuat recent întrucât clauzele suspensive de care era condiționată finalizarea tranzacției nu au fost îndeplinite, iar cumpărătorul, Grup Feroviar Român, nu a plătit întreaga sumă licitată până la 14 octombrie, când era data-limită prevăzută în Hotărârea de Guvern.

Compania Grup Feroviar Român a fost declarată pe 20 iunie 2013 câștigătoare a competiției pentru privatizarea CFR Marfă, iar contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al societății către societatea comercială Grup Feroviar Român a fost semnat în data de 2 septembrie 2013. Prețul oferit de GFR a fost de 202 milioane de euro

Te-ar mai putea interesa și
Fifor, PSD Arad: Chiar toți cei peste 85% dintre români care susțin apăsat că România merge într-o direcție greșită sunt trădători de țară, că așa zice un bizar USR-ist?
Fifor, PSD Arad: Chiar toți cei peste 85% dintre români care susțin apăsat că România merge într-o direcție greșită ...
Partidul Social Democrat (PSD) reacționează prin vocea lui Mihai Fifor la acuzațiile de trădare lansate de un membru USR, după ce în presă au apărut informații că ambasadoarea SUA din......
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în trei noi oraşe şi fac angajări
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în trei noi oraşe şi fac angajări
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi ...
Centura Comarnic se deschide săptămâna viitoare. Drumul spre munte începe să se schimbe – anunțul șefului CJ Prahova
Centura Comarnic se deschide săptămâna viitoare. Drumul spre munte începe să se schimbe – anunțul șefului CJ ...
Centura Comarnic va fi dată în trafic săptămâna viitoare, potrivit președintelului Consiliului Județean Prahova, Virgiliu ...
Şase morţi, dintre care patru cetăţeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena
Şase morţi, dintre care patru cetăţeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena
Şase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu două etaje într-o zonă turistică din centrul ...